Zeljko Kopic, tehnicianul „câinilor”, a „disecat” cele întâmplate în U Cluj – Dinamo 0-1, partidă decisă de golul lui Alex Pop, aflat la prima reușită în tricoul roș-albilor.
Două reveniri dintr-un foc!
Croatul s-a declarat mulțumit de victoria obținută la Cluj, subliniind organizarea echipei, ritmul impus și soliditatea defensivă. A remarcat evoluția lui Jordan Ikoko și a jucătorilor intrați pe parcurs, menționând și situația medicală a lui Perica și Mărginean.
De etapa viitoare, se va putea baza și pe Milanov și Cristi Mihai, eliminați în partida cu UTA Arad.
Zeljko Kopic: „Cred că merităm această victorie”
„O victorie excelentă. Aici, la Cluj, este întotdeauna dificil. Am văzut o organizare foarte bună în primele minute, iar intenția noastră clară a fost să câștigăm.
Cred că merităm această victorie. Diferența de un gol este reală, am avut mai multe situații decât adversarul.
Până la urmă, mă declar mulțumit de acest rezultat. I-am simțit foarte bine pe băieți pe parcursul celor 90 de minute, am vrut să forțăm și să ne impunem ritmul.
Știam că întâlnim un adversar cu foarte multă calitate și, de aceea, sunt mulțumit că am reușit să ne impunem”, a spus Zeljko Kopic, la „Fotbal Club” de la Digi Sport.
„Așteptăm să vedem care este situația lui Perica. Mărginean va fi disponibil după jocurile echipelor naționale, iar Mihai și Milanov vor fi disponibili etapa viitoare”, a mai declarat croatul.
Citește și