Veste uriașă pentru Dinamo: ”Am decis să continuăm”

În așteptarea unor investitori, români sau străini, care să ajute clubul să evite falimentul, Dinamo s-a înscris în Liga 2 și a anunțat FRF că va continua să joace pe arena din ”Ștefan cel Mare”, până va începe demolarea.

Clubul a fost refuzat ferm de diriguitorii stadioanelor din Cotroceni și din Colentina. De văzut unde va juca echipa din toamnă, după ce vechea arenă va fi demolată.

Ionuț Popa: ”Încercăm să-i ajutăm”

Varianta Ștefan cel Mare, despre care a scris Fanatik, a fost confirmată de președintele CS Dinamo, Ionuț Popa.

Șeful grupării a precizat pentru Gazeta Sporturilor care este situația la zi a arenei, care trebuie să fie dărâmată, iar în locul ei să apară o alta nouă, de 100 de milioane de euro.

”Am avut o discuție cu domnul Răzvan Zăvăleanu, iar dânsul ne-a întrebat dacă poate evolua echipa acolo, în continuare. Cât timp nu va fi dărâmată, adică până în septembrie-octombrie, da! Depinde de termenele CNI. Probabil că au pus în caietul de înscriere la Liga 2, e treaba dânșilor.

Încercăm să-i ajutăm pe cei de la echipa de fotbal, suntem deschiși, dacă nu se dau scaunele jos și ce mai implică procesul de renovare. Dar nu știu cât de avantajați vor fi cei de la clubul de fotbal, câte etape vor disputa acolo din momentul în care începe sezonul de liga secundă”, a declarat Ionuț Popa.

”Este o licitație în derulare, se depun ofertele, pe 17 iulie va fi gata acest proces. Sunt pașii firești, legali, pentru o asemenea operațiune”, a mai precizat președintele CS Dinamo.

Tariful standard

Pe ”câini” îi costă aproximativ 3.000 de euro să evolueze în continuare în „Groapă”. Este cel mai bun raport calitate/preț/proximitate pentru clubul alb-roșiilor.

”Este un preț unic, un tarif standard și se tarifează la oră. Prețul a rămas același, este același și pentru clubul de fotbal. Dinamo 1948 este la zi cu plata din momentul declarării insolvenței, chiar dacă au mai rămas datorii neonorate din urmă”, a mai spus oficialul CS Dinamo.

”90% se va face stadionul Dinamo, în condițiile actuale. Trebuie făcut, e zonă centrală! Și noi ne-am gândit la 25.000 de locuri. Noi ne-am învățat să fie stadioanele foarte mari. Nu poți să le faci doar pentru două meciuri.

Probabil că va fi cel mai scump stadion din țară! Acum, fierul e 7 lei. Va costa în jur de 100 de milioane de euro. 35% din sumă se duce către cote și taxe, TVA. Pentru construcția efectivă rămân 65% din bani”, a transmis Adrian Cefălan, directorul CNI, pentru ProSport.

Citește și

Dan Negru, proiect spectaculos cu Florin Piersic