Veste uriașă pentru cluburile din Liga 1: vine ”Moș Crăciun”

Cluburile din Liga 1 sunt dependente de banii din drepturile TV, iar sumele au întârziat o perioadă.

Totuși, grupările primului eșalon au primit o veste bună înainte de Crăciun, iar jucătorii pot să aștepte liniștiți finalul anului, în condițiile în care se vor achita măcar o parte din restanțele financiare.

ProSport a aflat că în această săptămână se va vira tranșa din drepturile TV, iar informația a ajuns repede și la urechile jucătorilor.

Banii sunt buni pentru toți

Probleme mari cu banii are chiar și campioana României. La finalul sezonului trecut, CFR Cluj figura cu o datorie de 19,5 milioane de euro, iar peste 50% din sumă era creanța lui Neluțu Varga, care și-a trecut în acte toate sumele investite la club sub formă de împrumut. Intrarea în insolvență pare singura soluție la care oficialii campioanei României s-au gândit.

CFR a mai fost în insolvență și a trecut cu brio peste acea perioadă pe 30 mai 2017, după doi ani și trei luni. În acea perioadă, Neluțu Varga a fost cel care a plătit datorii vechi de 5 milioane de euro și a adus clubul pe linia de plutire.

Jucătorii campioanei României nu au mai fost plătiți de o lună, unele persoane din cadrul clubului nu și-au mai primit banii de patru luni, dar mai există datorii vechi care vor apărea pe parcurs.

Mai mult, clubul ar avea de plătit mai mult de un milion de euro despăgubiri persoanelor date afară în ultimii ani, iar pe listă se află Edi Iordănescu și Marius Șumudică.

Vin banii și la Dinamo

Deținătorul drepturilor TV pentru Liga 1, EAD.RO Interactive, va achita o tranșă de 930.000 de euro, care trebuia împărțită celor 16 echipe din Liga 1.

Vestea este una foarte bună pentru majoritatea cluburilor din Liga 1, dar și pentru Dinamo, club aflat în insolvență. Iuliu Mureșan îi anunța pe jucători să stea liniștiți, deunăzi, că este o întârziere salarială ce va fi remediată în cel mai scurt timp.

28,5 milioane de euro, fără TVA, este suma totală pe care EAD o va plăti către LPF în baza contractului actual de drepturi TV, care are scadența în vara lui 2024.

Citește și

”Senzațional”. Fiica lui Dan Diaconescu vrea să revoluționeze piața media