Veste importantă pentru Dinamo: sunt bine!

Dinamo a remizat, 1-1 cu Rapid, sâmbătă seară, pe Național Arena, al treilea meci fără eșec pentru trupa lui Stoican, înaintea partidelor cu Sepsi și cu CFR Cluj, care vor închide sezonul regulat.

Trei jucători au părăsit terenul accidentați în derby-ul de sâmbătă, oameni importanți în angrenajul actual al formației din Ștefan cel Mare.

Ivanovski, Răuță și Matei, au ieșit accidentați în timpul derby-ului, cei trei au părăsit gazonul schimonosindu-se de durere.

Doi pot juca și cu Sepsi

În cele din urmă, după „recuperarea” de azi și controale medicale, roș-albii au aflat că s-au ales doar cu sperietura în privința fotbaliștilor care sunt și liderii echipei, oamenii ce poartă banderola „câinilor”.

Conform informațiilor GSP.ro, Alex Răuță, care a părăsit terenul în minutul 75, este doar „încărcat” în zona inghinală, după volumul de muncă din startul 2022, dar ar putea fi o soluție și marți seară, contra lui Sepsi, în Ștefan cel Mare.

În aceeași situație este și Cosmin Matei, care are un alt aport în joc de la sosirea lui Flavius Stoican, autorul golului dinamoviștilor cu Rapid ieșind și el cu probleme medicale. Dacă se vor putea antrena normal luni, Răuță și Matei vor fi titulari și contra covăsnenilor.

”4 puncte cu Sepsi și cu CFR”

„Mă bucur că la Mirko nu e ruptură, eram foarte îngrijorat fiindcă și Andreas Mihaiu a avut probleme asemănătoare, tot la gambă, și stă de mult timp”, a mărturisit antrenorul roș-albilor. Ivanovski va fi, cel mai probabil, menajat cu Sepsi, dar poate evolua duminică în Gruia, contra uneia dintre fostele sale echipe, CFR Cluj.

„Sincer, avem speranța că putem evita barajul, am încredere în noi. Sunt 9 meciuri în play-out, e foarte greu, dar va fi greu și pentru adversari. Dacă obținem 4 puncte cu Sepsi și CFR, cred că va fi foarte bine”, a spus Mirko Ivanovski. z

Așteptându-l pe Irobiso

„Au fost și vin meciuri complicate, jucătorii pun suflet, sunt frâne pe teren, dueluri. Mă bucură într-un fel că nu se dau la o parte de la duel, chiar cu riscul accidentărilor.

Desire Azankpo a resimțit dureri la spate, la nervul sciatic, după Botoșani, a plecat să se trateze în Franța, îl așteptăm cât mai repede, mai ales că vine play-out-ul. Sper să-l văd cât mai curând pe teren, acolo contează.

Sunt discuții avansate între conducători și Irobiso, rămâne de văzut când va fi totul OK, îl aștept cu drag la antrenamente. Sper ca miercuri să devină liberă, apoi să vină la Dinamo”, a declarat Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo.

Citește și

Vizer l-a ”executat” pe Putin: ”Suspendat”