Dinamo poate evolua cu certitudine în cupele europene în sezonul 2025-2026. „Câinii” mai aveau de depășit un ultim obstacol după ieșirea din insolvență, însă situația s-a clarificat.
Trupa pregătită de Zeljko Kopic (47 de ani) va avea dreptul să participe în competițiile continentale, cu condiția să obțină calificarea pe plan sportiv, prin clasarea pe un loc eligibil în campionat sau prin câștigarea Cupei României.
Dinamo începe sezonul cu gândul la cupele europene
Pe 23 iunie Dinamo a ieșit din insolvență după o pauză de 4 ani, iar „câinii” au sărbătorit această veste ca pe o victorie de impact.
Chiar și în acest context, participarea în Europa putea fi pusă în pericol în cazul în care o entitate ataca soluția judecătorului sindic la Curtea de Apel, potrivit prosport.ro.
Dinamoviștii au fost nevoiți să aștepte 7 zile pentru publicarea motivării deciziei Tribunalului București, urmate de alte 7 în care, din punct de vedere legal, orice entitate putea depune apel împotriva hotărârii din 23 iunie.
Vineri, 11 iulie, termenul pentru depunerea apelului a expirat fără ca decizia să fie contestată, iar dinamoviștii au scăpat de emoții. Echipa poate evolua în cupele europene în sezonul 2026-2027, cu condiția să obțină acest drept pe teren în campionatul care urmează să înceapă.
Ce s-ar fi întâmplat în caz contrar?
Societatea s-ar fi întors, cel puțin temporar, în procedura de insolvență, iar licența pentru cupele europene n-ar fi fost obținută.
Cum societatea a fost reintegrată în circuitul economic până la startul sezonului, Dinamo are cale liberă spre Europa. Din 2017 n-a mai evoluat Dinamo în cupele europene, atunci când era eliminată de Athletic Bilbao, în preliminarii.
În grupele unei competiții europene n-a mai participat din 2009 (Europa League).
Dinamo debutează în noua stagiune pe terenul nou-promovatei Csikszereda. Partida are loc luni, 14 iulie, de la 21:30.
Citește și
Andra, solicitare specială pentru Cătălin Măruță: „Simt nevoie când intri în casă”