Dinamo a câștigat în prima rundă din liga a doua, împotriva celor de la Progresul Spartac, scor 1-0 la Clinceni, după golul reușit de Antonio Bordușanu.
”Câinii” nu au mai cunoscut de multă vreme gustul victoriei, roș-albii s-au impus în fața a peste 2.000 de spectatori. Totuși, adversarul a fost modest, nu a pus mari probleme roș-albilor, care au arătat destule carențe de ordin fizic.
Are timp berechet
Burcă va avea timp să mai repare câte ceva până la runda secundă. Acolo unde va da de un adversar mai tare, Oțelul Galați, care joacă sâmbătă dimineață contra Politehnicii Iași, echipa lui Claudiu Niculescu fiind o favorită la promovare.
Meciul cu echipa lui Dorinel Munteanu este prevăzut a fi programat marți, 16 august, probabil seara, conform informațiilor pe care le dețin dinamoviștii de la deținătorii de drepturi.
Acum s-au găsit să schimbe gazonul!
Bucureștenii au pus în vânzare abonamentele pentru sezonul în curs. Până acum s-au vândut deja peste 300, se așteaptă ca numărul să crească în perioada imediat următoare.
Doar că vestea mult dorită de către ”câini” mai trebuie să aștepte. Reprezentanții care se ocupă de stadionul din centrul Capitalei au anunțat că vor shimba gazonul de pe ”Arcul de Triumf”! Astfel, meciul cu Dinamo se va disputa tot pe bătrânul stadion din Ștefan cel Mare, abia la mijlocul toamnei vor intra acolo buldozerele.
Citește și
Ce afacere a avut Dan Capatos până să devină faimos: ”Atunci când erau ilegale”