Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, prof.dr.Vasile Astărăstoae, a oferit o nouă mostră de atitudine contra curentului Covid-19, a cercetărilor și comentariilor științifice făcute cu acest prilej, în ultimii doi ani.
Mai mult, o voce puternică în rândul celor care au cerut ca oamenii să pună capul la contribuție în ”era pandemiei”, Astărăstoae este de părere că ”impostura, interesele financiare, oportunismul și frauda intelectuală au găsit un teren fertil în pandemie”.
”Istoria medicinei a fost întotdeauna o istorie a cunoașterii. Pentru Aristotel, medicina cuprinde ”întreaga viață a persoanei”. Definiția sa, ”Epistemē kai technē ”, adesea tradusă ca ”știință și artă”, a supraviețuit până în secolul al XIX (Fabio De Sio, Heiner Fangerau, The Obvious in a Nutshell: Science, Medicine, Knowledge, and History, 2019).
În fapt, ”arta” definea ”creativitatea”, care acoperea hazardul și individualitatea din spațiul biologic. Începând cu secolul al XIX-lea, medicina modernă a fost percepută mai ales ca medicină științifică și mai puțin ca artă, ceea ce a deplasat interesul de la bolnav la boală și la cercecetare.
(…) Când știința este suprimată de complexul medico-politic, omenirea este în pericol.
Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?
În august 2005, John P. A. Ioannidis publica în PLoS Medicine o cercetare, care avea să zdruncine lumea științifică: Why Most Published Research Findings Are False.
Ioannidis a analizat retrospectiv 49 dintre cele mai apreciate descoperiri ale cercetării în medicină pe o perioada de 13 ani, care îndeplineau cele două măsuri standard ale comunității științifice: lucrările au apărut în revistele cel mai larg citate în articolele de cercetare, iar cele 49 de articole în sine au fost cele mai citate articole din aceste reviste. Din cele 49 de articole, 45 au susținut că au descoperit intervenții eficiente. 34 dintre aceste afirmații au fost retestate și 14 dintre acestea s-au dovedit a fi greșite sau semnificativ exagerate. Dacă între o treime și jumătate din cele mai apreciate cercetări în medicină se dovedeau eronate, amploarea și impactul problemei erau grave.
Ioannidis a descoperit că, chiar și atunci când o eroare de cercetare este scoasă în evidență, aceasta persistă, de obicei, ani sau chiar decenii. El a analizat trei studii proeminente de sănătate din anii 1980 și 1990, care au fost ulterior respinse, în mod temeinic, și a descoperit că cercetătorii au continuat să citeze rezultatele originale ca fiind corecte timp de cel puțin 12 ani după ce rezultatele au fost discreditate.
(…) Este posibil ca prejudecățile să nu aibă neapărat rădăcini financiare. Oamenii de știință dintr-un anumit domeniu pot fi prejudiciați doar din cauza credinței lor într-o teorie științifică sau a angajamentului față de propriile descoperiri. Multe studii universitare, aparent independente, pot fi efectuate fără alt motiv decât pentru a oferi medicilor și cercetătorilor calificări pentru promovare sau titularizare.
Astfel de conflicte nefinanciare pot duce, de asemenea, la rezultate și interpretări raportate distorsionate. Investigatorii de prestigiu pot suprima prin intermediul procesului de evaluare inter pares apariția și diseminarea constatărilor care le infirmă constatările, condamnând astfel domeniul lor la perpetuarea dogmelor false. Dovezile empirice privind opinia experților arată că este extrem de nesigură”.
Altfel spus, rezultatele cercetării pot fi adesea expresia părtinirii predominante.
(…) Cu alte cuvinte, o mare parte din ceea ce concluzionează cercetătorii medicali în studiile lor este înșelător, exagerat sau complet greșit. Medicii – într-o măsură izbitoare – încă se bazează pe dezinformare, în practica lor de zi cu zi.
Articolul exprimă convingerea sa că cercetătorii manipulau frecvent analizele de date, urmăreau descoperiri de avansare în carieră mai degrabă decât știința și chiar foloseau procesul de evaluare inter pares – în care revistele le cer cercetătorilor să decidă ce studii să publice – pentru a suprima punctele de vedere opuse.
Pandemia COVID-19 a evidențiat pericolul influenței factorului politic și ideologic asupra acurateții cercetării științifice.
Despre calitatea acestor lucrări constatarea consecventă este „a prevalenței ridicate a studiilor de calitate scăzută… Tipuri foarte diferite de modele de studiu sugerează că o mare o parte (poate chiar majoritatea) din literatura imensă și în creștere rapidă despre COVID-19 este de calitate scăzută”. Productivitatea extremă este îngrijorătoare dacă se sacrifică calitatea.”
Am observat că multe contribuții publicate reprezintă situații de încălcare epistemică, în care oamenii de știință încearcă să abordeze întrebările legate de sănătate și medicale legate de COVID-19, deși provin din domenii neînrudite și, probabil, le lipsesc expertiza fundamentală în materie. În special, oamenii de știință care lucrează cu date de orice fel se pot simți îndreptățiți că pot manipula, analiza și interpreta datele legate de COVID-19”.
O comparație cu alte cinci boli infecțioase epidemice majore (H1N1, Zika, Ebola, HIV/SIDA și tuberculoză) a arătat că niciuna dintre ele nu s-a apropiat de natura explozivă a implicării forței de muncă științifice în activitățile legate de COVID-19.
Acest lucru este valabil chiar și în cazul HIV/SIDA și tuberculozei, care au avut o mortalitate cumulativă mult mai mare. HIV/SIDA a ucis peste 45 de milioane de oameni, iar tuberculoza a ucis peste 1 miliard de oameni până în prezent.
Explicația: a existat o mobilizare rapidă a finanțării pentru cercetarea COVID-19, „Potrivit unei analize, până la sfârșitul lunii iunie 2021, 21,7 trilioane de dolari au fost angajați pentru diferite activități legate de răspunsul la COVID-19. Activitățile directe de cercetare se ridică la 14 miliarde de dolari, plus că există 173 de miliarde de dolari angajați pentru vaccinuri și tratamente și 237 de miliarde de dolari pentru sistemele de sănătate.
Este posibil ca această finanțare să fi funcționat ca un atractor suplimentar de oameni de știință în acest domeniu în expansiune rapidă.”
În aceste condiții, revin la întrebarea: Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?
Raspuns: Multă, dar nu absolută. Trebuie să ne „vaccinăm” împotriva imposturii, a intereselor financiare, a oportunismului, a fraudei etc. „Vaccinurile” (sigure și eficiente) sunt spiritul critic și etica cercetării științifice.
”A greși în știință este bine și chiar necesar – atâta timp cât oamenii de știință recunosc că au greșit, raportează greșeala lor în mod deschis, în loc să o deghizeze ca pe un succes.” – John P.A. Ioannidis”, scrie Vasile Astărăstoae pe blogul personal.
Citește și
Mihai Chirica a ales între Klaus Iohannis și Ludovic Orban: ”Nu poți schimba macazul atât de repede”
