Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a mers să vaccineze anti COVID-19 în satul copilăriei, mai exact în comuna Izvoru, din județul Argeș.
Printre cei ce s-au așezat pe scaun pentru a fi imunizați împotriva noului coronavirus s-a numărat și verișoara acestuia. Nu a fost singura care a dorit să fie vaccinată chiar de coordonatorul campaniei. Mai mulți săteni au venit să-l vadă pe Valeriu Gheorghiță și să facă prima doză.
Gheorghiță nu a fost singur, ci însoțit de o echipă întreagă. A mers la un centru deschis de curând pentru persoanele care doresc să se imunizeze.
“Sunt emoționat și nerăbdător ori de câte ori revin în locul nașterii mele. Mi-e dor de meleagurile copilăriei, de părinți și de toți cei dragi, alături de care am crescut.
Îmi doresc ca împreună cu ai mei colegi argeșeni să facem încă un pas către normalitate! Să vaccinăm!”, a spus Valeriu Gheorghiță. Întregul proces a început dimineață la ora 10:00. Imunizarea se realizează doar cu buletinul, fără programare în platformă.
Ieșirea lui Valeriu Gheorghiță pe teren vine într-un moment în care numărul de persoane vaccinate a scăzut cu aproape 10.000 față de ziua precedentă.
Și Raed Arafat a mers să vaccineze populația din comuna Bălăuşeri, județul Mureș, acolo unde a fost inaugurată Caravana vaccinării în mediul rural.
Aici a fost amenajat un centru de vaccinare cu patru fluxuri în ceea ce era, de fapt, un centru mobil de pregătire a populaţiei şi personalului de intervenţie. În acest moment, în România, au fost vaccinate peste 4,1 milioane de persoane. Mai bine de 3,1 milioane au primit inclusiv rapelul.
În total, la nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 15.697 de reacții adverse, reprezentând un procent de 0,216 din cele circa 7,2 milioane de doze administrate în țară.
Citește și
Theodor Stolojan e ferm convins: ”Nu cred că Nicolae Ceaușescu a avut conturi în străinătate”