Valeriu Gheorghiță: ”Inclusiv eu voi vaccina persoane”. Anunț despre vaccinul pentru copii

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a făcut azi o serie de anunțuri vizavi de campania de vaccinare. Astfel, de vineri, oamenii se vor putea prezenta la centrele de vaccinare fără programare. Pentru a da un imbold situației, după ce a ajuns să solicite și ajutorul maneliștilor, Gheorghiță îmbracă halatul de medic și va vaccina la un centru din București.

”Începând de vineri ne propunem să avem următoarea prezentare la centrele de vaccinare: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrul de vaccinare fără programare pe tot parcursul zilei, iar după ora 14:00 se vor prezenta cei de până în 60 de ani.

Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite pentru că noi vom merge pe o estimare a numărului de doze alocate fiecărui centru de vaccinare. Este posibil să treacă perioada de stabilitate a vaccinului.

Avem în mai multe localități organizate maraton de vaccinare, inclusiv în București. Chiar și eu voi vaccina, vineri, la Sala Palatului din București”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Totodată, el a transmis un alt detaliu: copiii cu vârste între 12-15 ani ar putea să fie vaccinați împotriva COVID-19 din această vară cu serul produs de Pfizer/BioNTech, care este în proces de autorizare și pentru această grupă de vârstă.

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizat: ”Compania BioNTech/Pfizer a depus toate documentația la Agenția Europeană a Medicamentului în vedere obținerii autorizării pentru grupa de vârstă 12-15 ani.

Ne așteptăm ca în următoarele zile FDA (nr. Administraţia americană pentru alimente şi medicamente) să acorde această autorizare și, foarte probabil, în perioada lunii următoare și EMA va elibera această autorizare. Avem o perspectivă cât se poate de clară ca din această vară să putem vaccina și persoanele din grupa 12-15 ani care își doresc să se vaccineze prin acordul părinților”.

Citește și

FOTO VIDEO Dana Budeanu, impresionată de o femeie din showbizz-ul românesc: ”E un mega-exemplu”