Valentina Borcea, adevărul despre relația cu Cristi Borcea

Valentina Borcea a acceptat invitației finei sale, Ameri Nasrin, care a creat de curând un podcast după ce a plecat de la Star Matinal. AmeritatcuNasrin este numele podcastului în care soția lui Cristi Borcea a fost intervievată într-o atmosferă caldă, de familie.

Valentina Borcea, o femeie mereu cu zâmbetul pe buze

”Da, mă ajunge oboseala. Sunt o persoană fericită, îmi place să zâmbesc și ai văzut că mă înconjor de oameni asemenea. Îmi plac oamenii care zâmbesc, care sunt binedispuși, nu-mi plac oamenii posomorâți. Și cercul pe care mi l-am creat eu, unde simți buna dispoziție, mă ajută și pe mine. Noi glumim, râdem, facem haz de necaz.

Copilăria Valentinei Pelinel

Nu a fost o copilărie ușoară, dar îmi aduc aminte cu plăcere că noi ne jucam pe maidane. Jucam șotronul și ce fericiți eram. Aveam doar o bucățică de cretă și betonul. Săream coarda, elasticul. Asta făceam toată ziua și inevitabil făceam și foarte multă mișcare. Nu aveam gadgeturi, telefoane, n-aveam de niciunele. Ne făceam planuri să ieșim cu preșul. Și ne luam un covoraș sau o pătură în funcție de ce ne dădea mama acasă și ne puneam pe preș și ne jucam de-a magazinul. Frunzele erau bacnotele și pietrele erau monezile. Cu asta ne jucam, dar eram fericiți, ce să vezi?

”Nu aveam păpuși, când m-am făcut mare mi-am făcut colecție”

Făceam noroi la propriu în căpăcele de la borcane care era vesela. Și amestacam noroi, mai puneam niște nisip deasupra, făceam prăjituri. Când venea ora să ne cheme mama în casă ne striga de la balcon de sus. Wow. Doamne ce mai jucam badminton, făceam competiții. Spiritul ăla de competiție pe care nu-l mai vezi la copii. Noi chiar aveam o copilărie frumoasă, nu prea aveam nici păpuși, existau, dar eu nu aveam. Dar m-am făcut mare și mi-am făcut colecție de păpuși ca să rezolv această problemă.

Dulciuri mâncam, dar eram o slăbănoagă de mică. Puteam să mănânc oricât că tot așa eram. Uneori purtam două perechi de pantaloni să par și eu mai plină. Eram foarte înaltă cum sunt și acum și mă întrebau: ”Cum e aerul pe sus?” Și eu ziceam: ”Hehe…e mai nepoluat ca al vostru”.

Am și purtat ochelari la un moment dat, aragaz cu patru ochi. Și răspundeam: ”Eu văd mai bine ca tine dacă văd cu patru ochi” Eram cu ochii în patru de mică.

Eu am plecat din țară când eu aveam 17 ani neîmpliniți. Am pierdut o perioadă importantă din dezvoltarea sorei mele ca și copil, ca și adolescent. Dar atâta timp cât am fost lângă ea în țară eram surioara mai mare, o puneam să doarmă, să-i zic când să se trezească. Ea a crescut frumos, e foarte bună, cuminte, silitoare, a studiat, sunt foarte mândră de ea, ea e mai mică cu 7 ani. Dar nu am avut niciuna dintre noi o copilărie ușoară.

”Tatăl meu a murit când aveam 15 ani”

Odată ce am ieșit din țară am început să câștig bani, să fiu independentă, să ajut în felul meu, dar pentru noi nu a fost ușor. Tatăl meu a murit când eu aveam 15 ani și jumătate, apoi eu am câștigat Top Model România la câteva zile după decesul lui. Și de acolo a început să mi se schimbe viața.

Tot ce se întâmplă rau nu e de la Dumnezeu. A fost greu ca și copil să înțelegi așa ceva. În situația în care ne-am trezit imediat mi-a oferit Dumnezeu ceva care să mă țină echilibrată. Pentru că eu îmi doream și visam să devin manechin. Și aveam un caiețel și decupam din ziare modelele celebre ale lumii, Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Cindy Crawford, era preferata mea. Eu tot visam și proiectam.

”Am zis că învăt, zi, noapte”

Tata știa că visam să devin manechin și râdea de mine. Era un om cum spunem noi românii, de caterincă. Râdeam, ne distram, jucam cărți, ne trișam unul pe altul. Jucam remi, puneam pariuri la televizor, ne uitam la concursuri de mașini, de toate. Nici mama, nici tata, nu m-au luat în serios. Treceau repede peste subiect. Inclusiv când am vrut să dau la Colegiul Național Sfântul Sava mi-au zis: ”Păi e cel mai greu de intrat acolo, n-ai ce căuta acolo. Păi știi că noi nu avem bani de meditații” Și eu le-am zis: ”Lasă, că mă descurc, asta e, învăț zi, noapte.”

Cea mai bună prietena a mea din copilărie, Rodica, a fost cea care m-a ajutat cel mai mult. Pentru că ea își permitea să facă meditații și luam de la ea caietele. Mă ajuta cu rechizite, cu haine, cu tot ce putea ea, având o situație mai bună ca a mea. Am învățat zi, noapte. Și îmi plăcea. Eu sunt o persoană pe cât de puternică, pe atât de sensibilă înauntrul meu. Mi-am dorit să fiu alături de Rodica, că acolo dădea ea. Am stat în aceiași bancă și era cea mai bună din clasă și o adoram, o respectam, mă uitam așa la ea. Întotdeauna mi-a plăcut să mă înconjor de cei mai buni, pe mine nu m-a frustrat chestia asta. Din contră, mi-a plăcut. Am intrat cu cea mai mare notă la limba română din toată școala cu ajutorul ei.

Mi-aduc aminte când a venit mama acasă și mi-a zis: ”Știi, am luat lista de la coadă în sus. Da, ai intrat. Și știi cât ai luat la limba română? 9,35. Și nu există 10”.

”Doamna Zina a fost una dintre persoanele care mi-a întins o mână”

Îmi doream foarte mult să plec, am plecat fără nimic, dar mi se face frică când mă gândesc pentru mine persoana de atunci. Am riscat. Era inconștiența vârstei, nu ești atât de pragmatic și de calculat. N-am avut niciun plan să plec din țară. Eram în al doilea an de liceu lângă Rodica, colega mea, lângă mama, care rămăsese fără tata, lângă sora mea mai mică. Am câștigat Top Model România în 1996, după care m-a chemat doamna Zina în echipa ei de fete cu care făcea prezentările prin țară. Mergeam la contractări cu trenul în gașcă de fete, în diferite localități din țară în care se făceau prezentări de modă. Diverse case de modă își prezentau produsele. Nu eram decât noi, în toată țara. Atât.

”Cine avea machiaje? M-a călit”

Am început să câștig bani și chiar era momentul propice în viața mea, când chiar aveam nevoie și chiar a fost una dintre persoanele care mi-a întins o mână. Plus că am aterizat lângă niște fete care deja erau modele cunoscute aici, mai în vârstă ca mine și imaginează-ți că trebuia să-ți iei la tine, pantofi aurii, negri, argintii, albi sau bej, trebuia să te machiezi, să te aranjezi. Wow, dar cine avea machiaje? Îți dai seama. Și ușor, ușor, am început să-mi procur machiaje, să învăț să-mi aranjez părul, nu știu prea bine nici până în ziua de astăzi. Și să ne schimbăm singure. Ne îmbrăcam, ne schimbam, ne machiam. Făceam tot de la A la Z. M-a călit. După care am mai câștigat câteva concursuri de frumusețe și într-un final am ajuns la New York, unde am reprezentat România tot la un concurs de frumusețe. Și acolo am rămas.

Deja când am ajuns la New York aveam aproape 17 ani. În primul rând am ajuns într-un oraș surprizător de frumos. Am zis, sunt bună, în sinea mea. Hai că mă iubește Dumnezeu, toate merg. Acolo m-a adus o prietenă din România, Ema Gavrilă, care era și în comitetul organizatoric al concursului. Și mi-a zis: ”Toate agențiile vor să vorbească cu tine să rămâi aici. Vrei să negociezi cu ei?”

500 de dolari pe săptămână și cazare la New York la 17 ani

Și am început să am interviurile cu agențiile de modele. Și am zis că trebuie să spun ce cerințe am. Și am zis, eu vin din România, nu am bani, nu am să mă îmbrac, haine, unde stau eu aici la voi? Și mi-au zis că sunt apartamente speciale pentru modele. Mi-au prezentat un apartament și le-am spus, știți, mie trebuie să-mi avansați 500 de dolari pe săptămână, pentru că trebuie să trimit și bani la mama acasă, trebuie să mă și îmbrac, să mănânc și așa stau lucrurile. Altfel nu pot să rămân aici.

Și au fost de acord, am semnat un contract, au investit în primii ani foarte mulți bani în mine pentru că îmi ofereau un apartament, acești 500 de dolari pe săptămână. Aveam nevoie să merg la dentist că dantura mea era praf, aveam coșuri pe față, a trebuit să mă trimită la dermatolog. Un an de zile am muncit doar ca să plătesc datoriile acumulate. Că la început nu te plătesc atât de mult, trebuie să faci multe seturi de poze ca să faci acel book pe care îl prezinți. La început e multă investiție după care ai mult de plătit înapoi. Se investesc banii tăi.

A trebuit să decis să rămân acolo, în frumosul New York. Am stat 10 ani și veneam de 2-3 ori pe an acasă. Nu mi-a plăcut nicăieri cum mi-a plăcut în America. Acolo m-am regăsit. Stilul de viață, oamenii, erau foarte sociabili, râdeam, ne distram. Cel mai tare e că această meserie era luată foarte bine definită, foarte clară. Acolo timpul costă bani și e apreciat ca atare.

”Sunt dovada vie că poți să faci ceva fără să faci compromisuri”

Cam atunci când am ajuns pe Time Square am realizat că am făcut cam tot în cariera mea. Sunt foarte mândră că nu am ales calea ușoară. Sunt dovada vie că poți să faci ceva fără să faci compromisuri. A, puteam să fac mult mai mult dacă alegeam calea ușoară.

Eu am fost foarte atentă la fiecare leu pentru că nu i-am avut, aveam liste și eram calculată. Trebuie să respecți banul ca să te respecte. Și uite așa am reușit să îmi cumpăr și o proprietate în New York și să realizez ceva. Pentru mine din punct de vedere material asta a fost realizarea mea, că am reușit să-mi cumpăr un apartament în New York cu credit pe 30 de ani, evident.

Am întâlnit multe persoane. Pe Cindy Crawford nu am văzut-o niciodată. Dar cu Naomi Campbell am și lucrat, am făcut prezentare.

Nu mi-a fost greu să mă întorc în România. În cap mi-am pus să nu mai vin în România, nu voiam să mă mai întorc, dar m-am întors.

”Cred în Dumnezeu și în legea atracției”

Sunt o femeie credincioasă, cred în Dumnezeu și cred foarte mult în karmă și în legea atracției. Când eram foarte mică mergeam foarte des la biserică. Și când am fost gravidă cu Milan mergeam foarte des la biserică, dar în ultimii ani nu am mai mers foarte des la biserică. În schimb, am simțit așa, o maturitate care m-a curprins și un alt gen de spiritualitate. Mă gândesc de 7 ori înainte să zic sau să gândesc ceva. Eu chiar cred că tot ce faci se întoarce înapoi. Toate greșelile s-au plătit. Eu am feelinguri. Și uneori nu aș vrea să le am.

Am câțiva prieteni extrem de apropiați de mine și sunt extrem de puțini, îi număr pe degete. Se autoselectează oamenii. Prietenii adevărați îi ai pe viață. Acum nu mai sufăr, m-am imunizat. Eu elimin ceva ce nu pare ok. E normal să simt și invidie, și răutate, să fii judecat. Dar e parte din viața oricărui om care reușește ceva.

”Aș fi umbra fetelor dacă s-ar hotărî să fie modele”

Indira are un stil simplu. Rania e măscărită toată, machiată, pantofi cu toc și mi-a zis că vrea să iasă așa din casă. Și a zis că-și pune geaca. Le-aș susține dacă vor modelingul. M-aș duce cu ele. Aș fi umbra lor, asta cu siguranță.

Milan e pasionat de avioane și zice că o să fie pilot. Dacă așa o să-și dorească și peste 10-15 ani asta o să facă. Mi-aș dori însă ca și copii să continue afacerile familiei. Le-ar fi mult mai simplu așa pentru că au mult de învățat de la noi. Dar noi o să-i susținem dacă vor altceva. Când visezi ceva, sacrifici.

Multe chestii pe care le-am făcut au fost ca să fim acolo. Mi-am lăsat școala ca să fac bani să fiu independentă, să-mi ajut familia. Păi asta trebuie să fie o laudă, nu o judecată. M-am dus să muncesc, să-mi fac un viitor. Dacă nu prindeam trenul ăsta când mi-a ieșit în cale poate nu-l prindeam niciodată.

”Am terminat liceul în America și am absolvit Facultatea de Marketing”

Studiam 5-6 ore pe zi ca să termin liceul în America. Dar îmi place să învăț și învăț în continuare despre orice. Am răbdare că am lăsat ceva neterminat. Eu am făcut liceul de la 0. Și am studiat 5 ani și mi-am luat diploma. Am absovit și Facultatea de Marketing de la Facultatea din Cornwell.

Știi când sună ceasul ăla care se spune că sună? Pe la 33 am început să mă gândesc și la 34 am spus gata, vreau să fac, la noi vârsta contează. M-am văzut mamă și odată ce l-am avut pe Milan mi-am dat seama că mai vreau. Mi-am dorit încă un copil și au fost două fetițe. Speram că o să fiu mamă. N-ai cum să înțelegi până nu ești mamă.

”Milan m-a topit”

Milan e plin de surprize și e un copil atât de bun, un copil cuminte, educat, sufletist. Eram odată la New York și am ieșit dintr-o clădire administrativă unde am avut de făcut niște acte pentru el și afară ploua și stăteam în clădire. Și paznicul a spus: ”Păi nu puteți să stați în clădire, ieșiți afară”. Și i-am zis: ”Păi știți, plouă, e viscol, sunt și cu un copil mic, nu ies afară”. Dar el nu: ”Vă rugăm să ieșiți afară că nu se staționează în clădire, nu este voie”. M-am uitat la Milan și i-am spus că-mi pare rău și că-l țin în brațe până vine mașina să mergem unde aveam de mers pentru că unii oameni sunt răi, așa sunt ei. Și s-a uitat așa la mine și mi-a zis: ”Mami, când o să fiu eu mare și o să plouă, o să las pe toată lumea înauntru, dar pe omul ăsta o să-l țin eu în stradă, cum ți-a făcut el ție.” M-a topit.

Toți copii sunt apropiați. Se sună în fiecare zi, joacă jocuri pe online împreună. Când pleacă frații, Milan plânge. Sunt foarte uniți, toți cei 9 frați se înțeleg. Când îi văd că se înțeleg bine și se iubesc, crește inima în mine. Asta e, noi într-o zi n-o să mai fim aici și o să rămână ei, și dacă ei nu sunt uniți… Sunt mulți și dacă sunt și uniți, o să răzbată.

Cristi e fericit când suntem toți și mai facem glume pe seama lui. Melissa zice odată: Plecăm și îl lăsăm pe tata cu toți copii mici în casă, fără bone, fără nimic. Să vedem ce face.

Mie îmi place să mă țin ocupată. Eu nu am înțeles niciodată cum ar fi să te plictisești. Eu nu mă plictisesc niciodată. Eu n-o înțeleg. Nu-ți place ceva, fă altceva. Eu niciodată nu am avut depresie. Am și eu supărări și plâng și mă descarc. De ce să ții în tine? Nu, îmi place să mă exteriorizez. Spun prietenilor, altfel te îmbolnăvești.

”Eu și Cristi discutăm seara câte 2-3 ore pe terasă”

Noi nu avem încotro. Noi discutăm seara câte 2-3 ore pe terasă și despre noi dar și chestii de afaceri. Suntem ca doi parteneri. El investește și trebuie să știe ce se întâmplă.

Am un program destul de bine definit. Am ajutoare la copii, mie îmi place să fac și sport, și să mă aranjez, să mă văd și cu prietenii, să dedic și timp copiilor, să dedic și timp soțului și toate astea trebuie făcute cu măsură.

Sunt situații când eu sunt mai dură când e vorba despre anumite principii, Cristi e mai ferm cu copii.

Au fost multe știri care m-au afectat. Sunt și momente în care suferi, în care te simți răpus. S-au scris în exces despre relația noastră. Mi-am văzut de treaba mea, eram însărcinată cu Milan, mi-am văzut de orele mele de sport, de proiectele pe care le aveam, mi-am creat lumea mea și am zis, stop, nu mă mai atinge nimic și mi-am văzut de ce aveam eu de făcut fără să mă mai intereseze partea aceea. Nu am vrut să intru într-un joc de ping-pong. Cei apropiați știau cum sunt și cine sunt.

”Amândoi am sacrificat enorm ca să fim împreună”

Omul pe care l-am iubit și îl iubesc și e dragostea vieții mele era lângă mine și aveam susținerea lui și el știa că are toată susținerea mea. Amândoi am sacrificat enorm ca să fim împreună și să avem o familie și am lăsat lumea rea să își facă o mie de scenarii care știau că posedă adevărul, ceea ce n-a fost cazul.

De când ne știm ne-am plăcut și a fost o chimie și ca prieteni înainte de orice. Noi vorbeam foarte mult ca oameni, ca prieteni. Ne spuneam oful de bine, de rău, cum faci cu un prieten. Așa ne-am dat seama foarte tare că avem foarte multe lucruri în comun, că noi comunicăm foarte bine unul cu celălalt și ne susținem inevitabil și în momentul în care a trebuit să aleg a fost crucial. Când mi-a spus: Pleci la New York, ai acolo apartament, prieteni, tot ce îți dorești, ai viața înainte sau stai aici și te lupți cu toată lumea pentru noi.

Atunci a fost momentul în care am luat decizia să-i rămân alături, nu sunt genul care să plec la rău. Îmi doream să fie lângă mine, să facem o familie. Și atunci am zis că dacă eu, care sunt extrem de calculată, organizată și tipicară am luat decizia asta, este clar că sunt în stare să sacrific orice pentru el. Totul a fost făcut din suflet pentru că altfel nu am fi ajuns aici.

Eu și Mihaela nu avem nimic de împărțit în sensul rău. Ea e prima soție, eu sunt actuala soție. Care să fie rivalitatea, ce probleme să avem una cu alta? E o relație perfect normală, civilizată. Nici nu mai analizez situația, le ignor. Nu mai îmi bat capul.

Foarte multe persoane care își dădeau cu părerea despre noi erau persoane care nu trebuiau să aibe tupeul să comenteze ceva uitându-ne puțin la viața lor. Dar există boala asta la noi, cel mai pătat să iasă și să atace alte persoane.

Cred că cea mai importantă e chimia, combinată cu comunicarea, că vorbim despre orice. Mai apar probleme care trebuie să le rezolvăm, mici obstacole. Vorbim, vorbim, vorbim.

”Mie mi-a lipsit el, eu pe el l-am vrut și-am sacrificat tot”

Păi să o luăm de la 0, eu eram deja un model de talie internațională cunoscut. Că produceam bani, nu e deja niciun secret, e normal. Aveam un apartament la New York și aveam o vârstă la care fără copii puteam să fac ce vreau, nu? Iar omul pentru care am ales să fiu aici era într-o situație dificilă, despre care eu știam și m-a prevenit că n-o să fie ușor. Dacă alegeam calea ușoară nu eram eu frumos în avion la New York? Ce-mi lipsea? Dar mie mi-a lipsit el, eu pe el l-am vrut. Și am sacrificat tot și n-am greșit.

”Noi avem separare de bunuri. La noi nu se rezumă la bani nimic”

Vrei să știi care e adevărul pentru că nu am spus niciodată public? Adevărul e că noi avem separare de bunuri. Eu nu sunt în relația asta pentru bunurile soțului meu. El ne creează toate condițiile și mie, și copiilor. N-am ce să-i reproșez, nu ne lipsește absolut nimic, dar la noi nu se rezumă la bani nimic.

Îmi doresc să fim tot așa de uniți și vreau să-mi fie bine, să fie liniște în casă. Toți punem mână de la mână pentru copii noștri. E o familie aici, e un imperiu creat de Cristi, e multă muncă, mult stres implicat, el nu doarme nopțile. Ca să faci bani trebuie să cheltui bani, nu e simplu. Și majoritatea membrilor familiei muncesc la asta, sunt parte dintre proiectele noastre. Asta rămâne copiilor noștri.

Mă întreb și astăzi și ne amuzăm pe tema asta. Prima oară când am rămas noi doi singuri într-o încăpere i-am sărit în brațe. Eu sunt o fire timidă, rușinoasă. Iar el m-a luat și el în brațe. A fost ceva natural. Și-n brațe am rămas”, a povestit Valentina Borcea.