Ungaria cu ochii pe noi: „Polonia și România își construiesc două dintre cele mai puternice armate din Europa”

Presa din Ungaria, până de curând aliatul principal al Poloniei în așa numită alianță iliberală din UE, notează cum Bucureștiul și Varșovia, ambele cu o politică clară de susținere a Ucrainei în fața agresiunii ruse, își construiesc ceea ce califică drept „două dintre cele mai puternice armate din Europa”.
Ungaria se uită la programul de înarmare al României

Publicația maghiară „Hungarian Conservative” notează într-un material recent programul de înzestrare al armatei române demarat de către București.

Jurnalistul David Nagy notează că războiul declanșat de Rusia împotriva Kievului a marcat un punct de cotitură pentru statele din Europa Centrală și de Est, stare care se grăbesc să renunțe la vechiul rol de legătură între Occident și Moscova.

„În schimb, țările care alcătuiesc flancul estic al NATO s-au angajat în programe majore de modernizare și de achiziție de arme și încearcă să devină gardienii Europei, capabili să descurajeze militar Rusia.

În cursa înarmărilor declanșată de agresiunea rusă în Europa, regiunea a luat avânt și, deși Polonia se află în centrul atenției în acest sens, România face eforturi serioase pentru a-și ridica la un nivel superior nivelul de înzestrare a apărării”, scrie publicația Hungarian Conservative.

Sursa citată notează bugetul de aproape 10 miliarde de dolari pe care Bucureștiul l-a rezervat apărării, ce include numeroase programe de înzestrare.

Printre acestea publicația maghiară notează achiziția bateriilor de rachete antiaeriene, cele aproape trei miliarde de euro pentru achiziția a 298 de blindate pentru infanterie sau recentul program de achiziție a obuzierelor autopropulsate pentru înzestrarea a cinci batalioane de infanterie, program cu un preț de 1,9 miliarde de dolari. Nu în ultimul rând, armata română a decis achiziționarea a 51 de tancuri Abrams.

Publicația îl citează pe generalul Teodor Incicaş, șeful departamentului pentru înzestrare al armatei române, care menționează că România derulează în acest moment între 40 și 50 de programe de achiziție de armament.

Ceea ce subliniază sursa citată este că multe dintre aceste programe sunt derulate în special cu Statele Unite, cele mai recente implicând achiziția de rachete pentru escadrilele F-16 ale României.

Toate calculele de la Budapesta

„În 2017, Bucureștiul a lansat o inițiativă de apărare cuprinzătoare, în principal pentru a achiziționa echipamente militare americane, cum ar fi avioane de luptă F-16, rachete Patriot și sistemul HIMARS.

Ca răspuns la războiul din Ucraina vecină, parlamentul de la București a decis să majoreze bugetul de apărare al României de la 2% din PIB la 2,5% în acest an”, notează presa maghiară care subliniază că în 11 aprilie CSAT a aprobat achiziționarea avioanelor de vânătoare de generația a V-a, F-35.

Un alt aspect subliniat este faptul că Bucureștiul caută să pună bazele unei cooperări mult mai strânse cu Washingtonul, cooperare care merge dincolo de achiziția de tehnică militară.

Dezvoltarea bazei militare de la Mihail Kogâlniceanu, acolo unde Departamentul Apărării se pregătește să investească peste un miliard de dolari, modernizare care a început săptămânile acestea, reprezintă doar unul dintre punctele prin care Bucureștiul vrea să se asigure că există o prezență militară constantă americană pe teritoriul țării.

Publicația maghiară notează faptul că Washingtonul a ales să desfășoare în România celebra Divizie aeropurtată 101.

Cooperare militară între București și Varșovia

Jurnaliștii maghiari subliniază că Bucureștiul are în plan întărirea cooperării militare cu Polonia, celălalt stat de pe flancul estic al NATO care este în mijlocul unei puternice campanii de înzestrare.

„Cele mai mari două țări din regiunea Europei Centrale și de Est își construiesc cele mai puternice forțe armate, punând un accent deosebit pe interoperabilitatea între forțele lor armate.

F-16, F-35, Himars și Abrams, printre altele, vor oferi celor două armate mijloacele necesare pentru exerciții comune, schimburi de experiență și o cooperare mai profundă pe flancul estic al NATO”, notează sursa citată.

Citește și

Petre Daea, poetic la întâlnirea cu ministrul ucrainean al agriculturii: „Privirile umezite de lacrimile durerii”