Unde va lucra Tamaș în folosul comunității din Israel

Gabriel Tamaș n-a scăpat nepedepsit în Israel. El a primit două luni de muncă în folosul comunității și va începe de mâine serviciul în cadrul Spitalului Rambam. De asemenea, interdicția de a părăsi Israelul se va suspenda automat după ce se va fi încheiat perioada pedepsei.

”Sunt foarte fericit că s-a terminat acest scandal, aşa cum îl numiţi voi în Israel. Acum trebuie să mă supun deciziei luate de judecător şi să fac două luni de muncă în folosul comunităţii. Pot răsufla uşurat, sunt foarte fericit. Sunt puţin supărat de ceea ce s-a întâmplat, dar legea e lege, trebuie respectată. Din punctul meu de vedere a fost un abuz de putere, însă este numai punctul meu de vedere.

Sunt un străin într-o ţară străină, trebuie să mă supun legii. Sunt fericit pentru că am scăpat de arestul la domiciliu, pot să merg oriunde vreau. Trist este că nu voi avea vacanţă, acum toţi jucătorii sunt în vacanţă.

Dar, îmi place foarte mult această ţară astfel că, pentru mine, este ca şi o vacanţă. Voi munci şi voi reveni. După aceste două luni voi începe să mă antrenez pentru sezonul viitor”, a declarat Tamaș.

Citește și:

Tecău a depășit o bornă fabuloasă în tenis