Unde poate ajunge Dinamo să joace ”acasă”

Dinamo nu mai vrea să joace la Clinceni. Nu doar chestie de ghinion, ”câinii” sunt extrem de nemulțumiți de calitatea terenului.

Roș-albii analizează mai multe opțiuni, iar Ovidiu Burcă a dat lămuriri în legătură cu arena pe care echipa sa ar urma să își dispute meciurile de pe teren propriu în perioada următoare.

Se mută la Chiajna?

După ce au decis să renunțe la varianta Clinceni, arena din Chiajna ar putea deveni noua ”casă” a lui Dinamo.

”Sper că, dacă la Chiajna se termină cu lucrările de schimbare a gazonului sintetic, își pun iarbă, poate fi o gazdă. Ar putea fi o soluție.

Ar fi o variantă foarte bună. E aproape de București, este o arenă primitoare, tribunele sunt aproape”, a reacționat Ovidiu Burcă la DigiSport.

Variante secundare

Antrenorul a mai explicat: ”Pentru suporteri, Buftea nu este o variantă foarte bună. Nu știu dacă li se va permite intrarea în număr mare. (n.r. pentru stadionul din Ștefan cel Mare) Am înțeles că nu se luase acreditarea terenului pentru Liga 2. Nu s-au făcut demersurile în timp. Și calitatea gazonului este destul de rea”, a mai spus antrenorul lui Dinamo sursei citate.

Dinamo se chinuie în continuare să obțină dreptul de a juca pe stadionul ”Arcul de Triumf”, iar pe Arena Națională chiria este mult prea mare pentru posibilitățile clubului alb-roșu, în jur de 30.000 de euro.

Această variantă este luată în calcul doar pentru meciul cu CSA Steaua de peste două etape. Atunci, se așteaptă o asistență numeroasă la meci, iar astfel Dinamo ar putea acoperi toate costurile și chiar ar putea să înregistreze și un profit considerabil.

Citește și

Compagno la FCSB: ”Abia aștept”