Unde petrece Gigi Becali noaptea de Revelion: ”Îmi place muzica îngerilor”

Gigi Becali a declarat că el are un alt mod de a petrece Revelionul, mai nou, evitând dansul, muzica, artificiile, omul de afaceri mergând la Biserica pentru a asculta slujba.

”Eu de Revelion sunt în biserică, ca să petrec anul 2021 spre 2022. Așa trebuie să facă toți creștinii, să petrecem măcar 5 minute. Eu în noaptea de Revelion sunt în biserică pentru că vreau să fiu cu Hristos și cu toți sfinții de noul an.

Cum la alții le place la dans, la muzică, la mâncare de Revelion, artificii, mie îmi place muzica îngerească în biserica, cu Hristos și cu sfinții. Fiecare om cu treaba lui”, a explicat Becali pentru Antena 3.

Ridică o mănăstire

Chestionat vizavi de petrecerea din Poiana Brașov, patronul FCSB a explicat.

”Doaaaaamne, miluiește! Merge familia, e adevărat. Eu, Doamne, mai fac eu petreceri?… Tot ce e petrecere pentru mine este numai în Hristos, altceva nu mai există petrecere care să îmi placă mie.

V-am spus că mă mai duc doar la două nunți, la cele două fete și atât. Nu mai există petreceri pentru mine. Pentru mine, petrecerea este numai și numai Sfânta Liturghie.

Mănăstirea pe care o fac la Comanca o să fie gata în 4-5 ani, că biserica am făcut-o eu, dar acolo e mare investitie, ca vor fi 5 biserici într-un loc. Sunt 30 de hectare, o sa fie comunitate de calugari, o sa fie un oraș monahal călugaresc. Intr-o parte vor fi barbati si intr-o altă mănăstire numai femei. La femei nu calcă barbati, la barbati nu calcă femei”, a mai zis Becali.

”Arată, Doamne, puterea ortodoxiei”

Vizavi de ceea ce își dorește pentru 2022, omul de afaceri a explicat ce vrea.

”Vedeți, rugaciunile sunt de 3 feluri: una de cerere, cand ceri lui Dumnezeu, a doua de multumire si a treia de slavă lui Dumnzezeu, pentru toate cate a facut nou pentru creatie.

Eu de cerere nu pot sa cer decat un singur lucru, adica ce cer de un an jumate, in fiecare zi. Cer – Doamne, arata lumii intregi, pe cuvant asta cer, arata lumii intregi puterea ta a ortodoxiei, ca sa vada ei toate popoarele bogate cum noi romanii nu o sa avem probleme cu Covidul, desi suntem saraci si nu avem medicamente.

De un an si jumatate ma rog si a inceput Dumnezeu sa arate cred. Ca uite ca peste tot vad – 200 de mii in Franta, Anglia, la noi 1.500… Și o sa arate mai mult… Asta e rugamimntea mea, in rest, slavă și multumire, pentru tot ceea ce mi-a dat. Nu mai am ce sa cer eu. Mie stii ce mi-a dat? Mie mi-a aratat drumul. Drumul spre mantuire, spre Rai. Sunt multumit si nu vreau mai mult.

Bucuriile pe care le trăiesc, eu le trăiesc numai în biserică. Bucuriile astea lumești nu mă interesează, sunt pentru mine deșertăciune. Sau dacă vreți, bucuria pe care o trăiesc așa, lumește, este cu nepoțica, când stau și râd cu ea. În rest, celelalte sunt bucurii duhovnicesti”, a mai transmis Becali.

Citește și

Raed Arafat atenționare de Revelion: ”Nu avem cum să venim în case”