Românii din diaspora se întorc acasă. Unii de frică, alții și-au pierdut locurile de muncă. Mulți se tem să se pună la drum pentru că peste tot se scrie că Europa e închisă. Nu a fost și cazul lui Năstase Cătălin, un român care muncea de 6 ani ca șofer în Marea Britanie. După ce a rămas fără muncă zilele trecute s-a hotărât să caute un traseu pe care ar putea ajunge mai ușor acasă, dar și niște colegi de drum. Și așa, astăzi, după 41 de ore de condus sau de stat pe la granițe, a ajuns în România!
A plecat miercuri seară la 22:45 din Portsmouth și a ajuns acasă astăzi, vineri, la ora 16:00, la Hârșova, în județul Constanța.
În Franța și în Germania a fost nevoit să poarte mască și mănuși.
Traseul pe care a mers: Portsmouth – Folkestone (n.r. aici a luat Eurotunnel pentru a ajunge în Franța la Callais). Apoi a mers pe ruta Arras, Saint Quentin, Reims, Metz și a ieșit din Franța pe la Foebach. În Germania a trecut pe la Saarbrucken, Mannheim, Nuremberg, Regensburg. După a intrat în Austria prin vama Passau și a continuat prin Linz, Viena – vama Heryshalom spre Ungaria. Acolo a trecut prin Gyor, Budapesta, Szeged și a trecut vama pe la Nădlac ca să ajungă în România și într-un final a ajuns acasă, la Hârșova, în județul Constanța.
INTERVIU cu Năstase Cătălin: ”M-am gândit că aș putea rămâne blocat în Marea Britanie”
-De ce te-ai hotărât să te întorci din Marea Britanie? În ce oraș erai? Ce făceai acolo?
Am fost foarte determinat să mă întorc în România dinainte de apariția crizei. Motivul a fost dorul de casă, prieteni și familie. Dar odată ce s-a instalat și această criză am hotărât să plec imediat pentru că m-am gândit că aș putea să rămân blocat aici. Pe lângă asta, cu o zi înainte de a pleca, compania mea a decis să închidă temporar activitatea, așa că mi-am pierdut locul de muncă. Ocupația mea era de șofer, fiind primul și ultimul meu loc de muncă în Marea Britanie, iar activitatea mea, deși locuiam în Birmingham, se desfășura pe toată suprafața țării.
-Cum se trăiește criza COVID-19 acolo? E așa panică ca în România? Ce măsuri s-au luat?
Eu nu am avut foarte mult contact cu oamenii, eram șofer și am fost mai tot timpul la volan. Sincer nu știu exact ce să spun despre ei. Doar ce vedeam în weekend, ei nu luau în serios acest virus. Îi vedeam în mall-uri, în magazine, pe stradă, panică nu exista nicăieri în timp ce în alte țări numărul oamenilor infectați cu acest virus creștea alarmant, exemplu fiind Italia. Dar nici în Marea Britanie nu mai găseai măști, mănuși și hârtie igienică!
-Cât de greu ți-a fost să te întorci? Nu ți-a fost frică că vei găsi granițe închise?
Primul gând după ce m-am hotărât să plec a fost să verific prețul avioanelor și autocarelor, acestea fiind oarecum mari, dar fiind faptul că plecarea mea urma să fie foarte repede. Cursele începuse să se anuleze zilnic. Am găsit ulterior pe facebook trei persoane la fel de determinate ca și mine să plece din UK și să ajungă acasă în România, în aceste vremuri tulburi, întrucât se simt mai în siguranță în țara lor natală. Cu toate că se instalase deja panica peste tot în lume, am decis să îmi încerc șansa și să plec.

”Am stat 6 ore la granița dintre Germania și Austria”
-Câte ore ai stat la granițe? Unde ai așteptat cel mai mult?
Spre surprinderea mea nu am avut probleme în Franța, însă la granița dintre Germania și Austria cozile erau de câțiva kilometri, din cauza faptului că nu dădeau voie tranzitului decât după orele 20:00, ca și în Ungaria de altfel. La Passau pentru că am ajuns la ora 14:00 a fost nevoie să aștept aproximativ 6 ore până s-au deschis granițele. La granița Austriei cu Ungaria am pierdut aproximativ 2 ore deoarece mașinile înaintau foarte greu. Surprinzător, cel mai rapid am trecut în România, am intrat pe la Nădlac, unde nu am stat mai mult de o oră.

-Te-ai cazat la hoteluri pe drum sau te-ai temut de a lua contact cu alți oameni?
Am petrecut 41 de ore pe drum, deoarece am fost doi șoferi și ne-am decis să conducem continuu. Ne-am dorit să ajungem acasă cât mai curând, posibil, de teama să nu se înrăutățească situația la granițe. Acesta a fost motivul pentru care nu am oprit la vreun hotel, nu pentru că ne-ar fi fost frică să intrăm în contact cu alți oameni.
”Nu ne-au testat în România, ne-au spus doar să stăm izolați cel puțin 14 zile”
-Cum ai fost primit în România? Te-au testat pentru COVID-19 la intrarea în țară? Au fost ceva recomandări?
După cum spuneam anterior, spre surprinderea mea, în mai puțin de o oră am trecut granița din Ungaria către România. Nu ne-au testat pentru COVID-19, ei au considerat că nu este nevoie, deoarece veneam dintr-o țară cu cod galben. Singura recomandare a fost să conducem direct către domiciliu, pe care a trebuit să îl notăm și să îl înmânăm autorităților române și să stăm izolați pentru o perioadă de cel puțin 14 zile.
-Cât vei sta în România? Ai de gând să te mai întorci în Marea Britanie?
Încă nu m-am decis cât timp voi sta sau ce anume voi face în România. Vreau doar să dau o șansă și acestei țări și să văd ce îmi va rezerva viitorul aici, alături de cei dragi mie. Un lucru știu sigur însă, nu mă voi întoarce niciodată în Marea Britanie, am fost plecat pentru 6 ani de zile și am realizat că deși din punct de vedere financiar este mult mai bine, pe partea emoțională lipsesc foarte multe lucruri din viața mea.
”În România întotdeauna voi găsi un colț de pâine”
-Ai vreun sfat pentru oamenii din diaspora care vor să se întoarcă în țară?
Sper ca toți românii plecați în străinătate să realizeze cât de bine le va fi atât lor cât și generațiilor viitoare dacă se vor întoarce și vor munci în România. Chiar dacă mentalitatea lor în Occident este că se câștigă mult mai bine, sunt chirii foarte mari și prețuri ridicate, nivelul de trai nu este mult mai ridicat decât acasă. Când mi-am pierdut locul de muncă în Anglia din cauza pandemiei, mi-am dat seama că în viața din Anglia, fiind printre străini, jobul este extrem de important pentru supraviețuire, să îmi cumpăr mâncare, să plătesc chiria. Așa în România întotdeauna voi găsi un colț de pâine sau un acoperiș deasupra capului.
Sfatul meu pentru români e să vină acasă pentru că nu se poate preconiza exact cum se va termina această criză, se poate încheia curând fără efecte sau se poate agrava și foarte mulți oameni vor rămâne fără locuri de muncă.
”Hai să fim mai buni, efectele acestei panici va avea efecte mai negative decât boala în sine”
-Reacția românilor care au rămas în țară față de cei care vin din diaspora nu este acum tocmai bună pentru că se tem că-i puteți infecta și pe ei. Ce mesaj ai pentru ei?
Sunt multă cărora le este frică de toți oamenii care se întorc în ultimul timp din cele mai afectate zone. Pe de o parte, înțeleg, le e frică pentru ei și pentru cei dragi. Dar îi rog frumos, înainte să judece și să arate cu degetul, să se gândească și la acești oameni care se întorc, că și ei la rândul lor se întorc ori de frică, ori că nu mai au unde locui, ce mânca! Nimeni nu pleacă de bine din țară, nimeni nu alege să stea departe și să muncească zi și noapte fără nimeni alături, toți au plecat pentru un viitor mai bun.
Hai să le întindem o mână, să îi ascultăm, să le dăm o șansă. Da, au plecat și după criză poate vor pleca iar sau poate au realizat că nicăieri nu e ca acasă. Hai să fim mai buni, suntem frați, putem arăta că nu suntem stăpâniți peste măsură de o o frică nejustificată. Efectele acestei panici va avea mai multe efecte negative decât boala în sine.
Citește și:
Mesaj puternic al unui fost campion cu Dinamo pentru Iohannis: ”Ce vom face?”