Un partid important cere anularea protocolului MAI – Biserică

Reacțiile în urma aprobării protocolului dintre Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română, prin care credincioșii vor putea să ia Sfintele Paști vineri și sâmbătă, nu au întârziat să apară.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România îi cere premierului Ludovic Orban să anuleze această înțelegere. „Prin noile decizii anunțate, ministrul de Interne se pregătește, practic, să anuleze toate rezultatele obținute până în prezent prin introducerea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei. Marcel Vela ignoră starea de urgență declarată de președinte, măsurile de sănătate publică impuse de propriul Guvern și pune, astfel, în pericol toată țara și siguranța populației. Aceasta ar însemna prelungirea stării de urgență, menținerea măsurilor restrictive și întârzierea reluării activităților economice. Solicităm premierului să nu susțină acest demers și să ceară ministrului de Interne anularea documentului. Considerăm că nu există nicio justificare pentru o astfel de măsură acum, la o lună după declararea stării de urgență și în momentul prelungirii acesteia”, scrie în comunicatul UDMR.

Citește și:

Barna, critic după acordul BOR – MAI: ”Greșit”. Reacția lui Vela