Un necaz nu vine niciodată singur: ”El va prelua pachetul majoritar la Dinamo”

Situația la Dinamo a degenerat după decizia lui Iuliu Mureșan de a-l demite pe Mircea Rednic.

După anunțul clubului, fanii, acționari în cadrul clubului prin programul DDB, s-au revoltat și au pus tunurile pe conducerea administrativă.

După mesajele fanilor, Cornel Țălnar, cel care s-a implicat în aducerea lui Pablo Cortacero în club, spune că Dorin Șerdean va deveni acționar majoritar la Dinamo după 1 ianuarie. În plus, fostul acționar îi atacă pe fani.

”PCH a băgat Dinamo în moarte clinică”

”Eu nu am crezut niciodată că în istoria acestui club se poate întâmpla așa ceva. Dezastrul este rezultatul celor din PCH! După ce au preluat echipa, ei au dus-o în moarte clinică.

Sperăm ca din 1 ianuarie, când domnul Șerdean va prelua pachetul acțiunilor, lucrurile se vor schimba.

Sunt optimist pentru că există discuții cu mai mulți posibili investitori interesați, entități, care au așteptat ca planul de reorganizare să fie aprobat și să treacă, ca să știe care sunt datoriile și să înceapă negocierile. Aceștia vor să vină, să bage banii necesari și să scoată cât mai repede clubul din insolvență. Există această oportunitate”, a spus Cornel Țălnar pentru playsport.

Dorin Șerdean, discuție cu Pablo Cortacero în vară

În vară, Dorin Șerdean s-a întâlnit cu Pablo Cortacero în Spania pentru a prelua pachetul de acțiuni. Fostul președinte al clubului, iar Țălnar spunea atunci că cei doi au ajuns la un acord.

Cum sunt împărțite acțiunile la Dinamo:

Cortacero/Lotus-coafor/Benel International – 72,8758%
DDB (APCH) – 20,0610%
CS FC Dinamo („Dinamo Badea”) – 7,031%,
Cornel Dinu – 0,013%

Citește și

De Crăciun, medicii intră în grevă, în plină pandemie: vor salarii mai mari