--> -->

Un fost dinamovist îi propune lui Gigi Becali: „Garantez cu 500.000 de euro că iau titlul”

FCSB a fost eliminată ieri de Șahtior Karagandy din Conference League, 1-0 în tur, 1-2 în manșa secundă (3-5 la lovituri de departajare), dar Gigi Becali spune că postul lui Dinu Todoran nu este în pericol. „Cea mai mare rușine din istoria fotbalului românesc”, a spus patronul.

Fost antrenor la juniorii lui Dinamo, printre altele, Ionuț Chirilă (55 de ani) se laudă că a creat o generație în anii „90 din care făceau parte Cătălin Hîldan, Florentin Petre, Laurențiu Lică, Cezar Dinu și alții. Azi, i-a făcut o propunere inedită lui Gigi Becali, după ce în trecut s-a oferit să preia Dinamo, criticând faptul că nu i s-a oferit posibilitatea.

„Becali nu înțelege care este valoarea unui antrenor și nu știe ce trebuie să facă un antrenor. De aceea, numirile pe care le face sunt întâmplătoare.

I-am mai spus public lui Gigi că îi garantez cu 500.000 de euro că iau titlul în România. Dacă nu iau titlul pierd banii pe loc, iar dacă iau titlul îmi dă el 1 milion de euro! I-am spus asta. Îi pun 500.000 de euro la o bancă. Dacă îl câștig îmi dă el banii, dacă pierd titlul, ia banii.

În România sunt foarte mulți antrenori care nu au nicio responsabilitate! Un antrenor trebuie să aibă responsabilitate și să răspundă pentru ce face. Dacă fi proprietar aș spune antrenorului «Îți dau 10% din orice jucător pe care mi l-ai adus la un anumit nivel». Și invers: «Dacă un jucător pe care am 500.000 iau doar 100.000 de euro, tu răspunzi cu un credit la bancă, parte cu mine, în acest contract»”, a apus Ionuț Chirilă, fost campion la juniori cu Dinamo și cu Rapid, la GSP LIVE.

Citește și

Dusan Uhrin: ”N-aș merge în viața mea la FCSB”. Caracterizarea făcută lui Gigi Becali