Wave Resort

Uluitor: membrii Comisiei Juridice s-au încuiat cu cheia în sală, ca să nu intre Diana Șoșoacă

Scene incredibile în Parlament, uluitoare, având în vedere instituția despre care vorbim. Membrii Comisiei Juridice a Senatului s-au încuiat cu cheia în sala de ședințe, miercuri, de teamă să nu intre, din nou, peste ei senatoarea Diana Șoșoacă, informează PRO TV!

Totul după ce acum câteva zile senatoarea a fentat colegii și a profitat de neatenția lor, intrând în sală, deși Iulia Scântei a vrut să îi interzică accesul, ieșind un scandal de proporții. Iulia Scântei nu a lăsat-o înăuntru pe Diana Șoșoacă din cauză că nu purta o mască din material, ci una din plastic, dar care îi acoperea totuși gura și nasul.

Comisia Juridică a Senatului s-a reunit, miercuri, pentru o dezbatere pe tema desființării Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Senatorii au decis să să solicite Agenției Naționale de Medicamente și Dispozitive Medicale, precum și unei structuri din cadrul MApN să verifice dacă masca de plastic a senatoarei Diana Șoșoacă, de la care a pornit tot scandalul de săptămâna trecută, este conformă cu normele sanitare de protecție împotriva Covid-19, mai anunță sursa citată.

Citește și

Flavia Groșan: ”Am deschis cutia Pandorei”