A pus umărul la promovarea lui Dinamo, dar Ovidiu Burcă nu a avut ochi pentru el. Practic, a fost cel mai ghinionist fotbalist din lotul ce a readus echipa pe prima scenă.
Țîră a fost bun, el nu!
Alex Pop, 30 de ani, a marcat în fiecare dintre cele două partide de baraj cu FC Argeș (6-1, 2-4), doar că n-a prins niciun minut în prima divizie în tricoul roș-albilor.
7 goluri în 29 de meciuri a reușit Pop pentru Dinamo în sezonul de eșalon secund, având și un assist
Ba, mai mult, nici rezervă n-a fost! Ovidiu Burcă l-a preferat pe Cătălin Țîră în detrimentul lui, clujeanul a fost doar spectator la fiecare meci din debutul stagiunii.
Derby-ul de România cu FCSB, scor 1-2, de la „Arcul de Triumf”, l-a urmărit din rândul suporterilor, alături de soție, purtând un tricou cu celebrul slogan „Doar Dinamo București”.
Și-a dat un restart sub comanda lui Claudiu Niculescu
După o experiență nu foarte fericită la Chiajna, de la începutul lui 2024 a semnat cu CSC Șelimbăr, liderul la zi al diviziei secunde. Ardeleanul a sosit sub comanda lui Claudiu Niculescu, a fost lovit din nou de ghinion. O accidentare după doar o prezență în tricoul „cavalerilor”.
„Mă uit la Dinamo, urmăresc toate meciurile. Sunt supărat că n-am debutat în Liga 1 pentru Dinamo, dar sunt mândru că am făcut parte din grupul acela. Consider că Dinamo se va salva fără probleme de la retrogradare, iar la anul se va bate pentru play-off!
Eu sper ca Dinamo să se salveze fără baraj. Oricum, nu va avea probleme cu nimeni din Liga2”, a reacționat Alex Pop pentru GSP.ro.
L-a dorit pe Bena la Șelimbăr
„Am păstrat legătura cu Bena, cu el s-a păstrat o conexiune specială între noi. Am mai vorbit cu Patriche, cu Neluț Roșu, cu Gorka Larrucea, cu Bani.
I-am propus lui Quentin Bena să vină la Șelimbăr, măcar până la vară, dar a zis că vrea să rămână în circuitul ligii întâi. E viața lui, e cariera lui, fiecare alege cum trebuie. Eu am rămas surprins să văd că a fost scos de pe lista lui Dinamo pentru LPF”, a mai comentat ardeleanul.
„Aș fi vrut mai multe argumente”
Vizavi de relația cu Ovidiu Burcă, Alex Pop a rămas nedumerit pe mai departe.
„Nu clubul Dinamo a fost factorul de decizie în ceea ce mă privește, ci strict staff-ul tehnic. Și acum am mustrări că n-am reușit să joc pentru Dinamo în Liga 1, ar fi fost și debutul meu în prima divizie, aș fi vrut să fie pentru acest club. Nici acum n-am înțeles decizia! Și acum sunt supărat.
Supărat nu pot să zic că sunt pe domnul Burcă. Până la urmă, datorită dânsului am ajuns la Dinamo. Parcă aș fi vrut mai multe argumente, să înțeleg mai bine. Nici până acum n-am înțeles pe deplin (n.red de ce nu a primit șanse în Liga 1).
Mai am tricourile cu Doar Dinamo București, toate bluzele, ele vor rămâne mereu în dulapul meu. Sincer, nu credeam că vom avea o asemenea conexiune, eu și fanii. Când am plecat, am fost chiar șocat de câte mesaje de susținere am primit. O să le port respect toată viața mea, încă mi se face pielea ca de găină când revăd ce an frumos am avut acolo”, a mai zis Pop.
Citește și
Rareș Bogdan dezvăluie datele PNL: „Am văzut un meteorit, pe domnul Piedone”. Cifrele liberarilor