Wave Resort

Obârșa, ultimul sat de olari din județul Hunedoara. Nu ratați Casa lui Tică din Orăștie

România frumoasă este și datorită obiceiurilor străvechi pe care bunicii și strămoșii noștri le transmiteau din generație în generație. Totul pare să se oprească însă în acest secol al tehnologiei, dar mai există încă speranță că lumea nu-și va uita tradițiile și meșteșugurile care ne făceau viața mai frumoasă.

Unul dintre ele este chiar olăritul, practicat din epoca neolitică, care astăzi este pe cale de dispariție. Piese de ceramică, păstrate din cele mai vechi timpuri, uimesc tinerii prin măiestria cu care au fost lucrate dar și prin frumusețea decorurilor. Ei însă nu prea mai au de unde învăța acest meșteșug.

Petru Borza, ultimul olar din Obârșa

Vasele de ceramică erau folosite frecvent în gospodăriile românești, atât la țară, cât și la oraș, dar puțini olari au mai rămas în viață. Petru Borza este unul renumit din Țara Zarandului.

La Obârșa este ultimul sat de olari din județul Hunedoara, fiind ultimul centru de olărit din județ. Acolo toate gospodăriile din sat aveau roți de olar și cuptoare de ars ceramică, în ultimii ani doar Petru Borza, unul dintre ultimii olari ai satului, a mai lucrat, și la 80 de ani, oale de sarmale cu capac, tăvi pentru friptură, ulcioare și căni de apă, farfurii, castroane sau ghivece de flori. Acesta practică acest obicei învățat de la tatăl său de mai bine de 60 de ani.

Ceramica tradițională din Obârșa se distinge prin tehnica de modelare a vaselor și motivele decorative, care amintesc de ceramica dacică. Ea mai poate fi văzută și la diverse târguri și expoziții de meșteșuguri populare care se organizează în țară.

”Casa lui Tică” din Orăștie, un muzeu al olăritului

Petru Dâncan are în Orăștie un loc supranumit Casa lui Tică sau ”casa cu blide”, care este unul unde cei interesați de ceramica populară românească și nu numai, pot admira o impresionantă colecție de farfurii cu rol decorativ din diferite zone ale țării și peste hotare.

Sunt piese lucrate îngrijit, din lut de bună calitate, smălțuite sau nu, dar frumos decorate cu motive tradiționale, pictate manual, multe având o simbolistică cu rădăcini pierdute în negura timpului.

Petru Dâncan a colecționat vreme de 40 de ani peste 3000 de piese ceramice, cumpărate de la târguri de meșteri populari, sau primite de la cunoscuți și prieteni care-i cunoșteau pasiunea. Pe lângă farfurii, colecția sa cuprinde ulcioare din lut, ticlăzău(fier de călcat cu jar), fusuri, juguri de car, rindele, lămpi de mină, dar și cuțite cu blazoane nobiliare, pistoale și pistolete vechi, halbe de bere din diferite țări, sau obiecte mai exotice precum măști africane din lemn sau o vestă africană pe care e înfățișat un elefant.

Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie are exponate de ceramică

Ceramica populară și alte obiecte etnografice pot fi văzute și la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie, unde sunt expuse obiecte reprezentative pentru cultura populară din zonă.

Citește și:

Părintele Pimen Vlad despre Regina Maria: ”Am găsit la Podromu într-o carte scrisă de ea”