Românii sunt speciali și sunt mulți care ne fac mândri peste hotare. De multe ori însă, se promovează doar ce este negativ despre cei care aleg să meargă să locuiască în afara granițelor țării.
Giulia Pintea, o fetiță de 12 ani născută în Italia, este considerată un adevărat fenomen și cucerește lumea cu picturile ei.
Giulia a este deja foarte cunoscută în lumea artei în Occident, după ce şi-a expus tablourile în Franţa, Germania şi Marea Britanie.
Pictează de la vârsta de 6 ani, știe perfect limba română şi îşi petrece vacanţele de vară la bunicii materni din Satu Mare. La începutul lunii februarie a acestui an și-a prezentat pentru prima dată lucrările în faţa românilor, într-o expoziţie deschisă la Palatul Parlamentului.
„Sunt un copil căruia îi place să deseneze, să se joace și căruia îi place sportul foarte mult și pictura. România este țara în care s-au născut părinții mei și locul în care îmi petrec vacanțele”, a spus Giulia, conform TVR.
Mama Giuliei a emigrat în Canada în anul 2000. După zece ani, alături de soțul ei, a revenit în Europa, mai întâi în Italia, unde a născut-o pe Giulia, după care s-au mutat în Franța. Fata și-a petrecut vacanțele de vară la bunici, în Satu Mare, ca adevărate lecții despre propriile rădăcini.