Venit la Dinamo în martie, în locul lui Flavius Stoican, Dusan Uhrin are misiunea de a salva echipa de la retrogradare.
Se preciza acolo că tehnicianul ar avea două salarii neplătite, pentru ca, ulterior, citându-se surse din proximitatea lui Dusan să se afirme că ar fi doar o lună de întârziere! Și că nu a avut nicio discuție cu conducerea clubului!
Un salariu întârziat
”Uhrin e neplătit o lună, dar nu a avut niciun fel de astfel de discuție cu conducerea clubului. El a știut unde vine. Jucătorii sunt plătiți la zi”, spun apropiații antrenorului ceh, citați de GSP.
Oficialii grupării ne-au transmis că, într-adevăr, Uhrin are o lună de întârziere a salariului, chestiune care se va rezolva în zilele următoare, dar că nu s-a pus problema ca Dusan să plece. Iar declarația, scurtă și la obiect, a antrenorului a lămurit situația, sută la sută, vizavi de un eventual gând de plecare al lui: ”Nu e adevărat!”.
Ceea ce este adevărat este că Dusan pregătește meciul de sâmbătă, de la ora 12:30, contra celor de la Academica Clinceni, având în acest ultim mandat două victorii, un egal și 3 eșecuri.
Nu știu, chiar nu știu!”
La conferința de presă de joi, Dusan a recunoscut joi că nu știe dacă va mai continua sau nu în ”Ștefan cel Mare” în cazul în care Dinamo va bifa rușinea istoriei: retrogradarea în eșalonul secund. Un detaliu ce se va discuta la vară, după barajul din 22-29 mai.
”Săptămâna aceasta ne-am pregătit normal. Am avut câte un antrenament pe zi, unele mai puternice, dar trebuie să fim pregătiți pentru baraj. Am și schimbat unii jucători, toți mi-au arătat că suntem gata pentru baraj. Despre situația actuală a clubului trebuie să-i întrebați pe ei. Ei sunt focusați la antrenamente, îmi arată că se pregătesc bine, nu pot spune ceva rău de vreun jucător.
Vreo preferată la baraj? Toate sunt echipe bune, toate au jucători care au evoluat în prima ligă, cu unii m-am întâlnit în Liga 1. Nu vreau să mă concentrez pe alte echipe acum, important este să fim gata și concentrați la ora celor două meciuri!
Eu vreau să salvez Dinamo, asta e tot ceea ce-mi doresc! Este foarte dificil, situația e așa cum e, aștept momente grele, dar trebuie să mă concentrez pentru că e nevoie.
Dacă voi continua în caz că retrogradează echipa? Nu știu! Chiar nu știu acum. Depinde cum va fi situația! Nu mă gândesc că o echipă de Liga 1 este favorită la baraj. Sunt trei echipe, poate patru, în eșalonul secund foarte bune. Sunt 50-50 la sută șanse, depinde cum vor fi și vom fi pregătiți fizic, psihic, încă nu se știe ce va fi peste o lună. Sunt multe lucruri de care va depinde acea confruntare”, a spus Uhrin.
Citește și