Uhrin în război cu Gaz Metan. Motive de zeci de mii de euro: ”N-am niciun sentiment”

Dinamo are meci mâine seară, de la ora 21:30, cu Gaz Metan, echipa la care Dusan Uhrin a început campionatul. ”Câinii” au nevoie vital de victorie, având o serie de 12 partide fără succes, în care au obținut doar 3 puncte adunate.

Este război total între Dusan Uhrin şi Gaz Metan Mediaș. Cehul de judecă la comisii cu fostul său club, după ce antrenorul ceh a fost suspendat de ardeleni în toamna anului trecut, ca mai apoi să fie înlocuit cu Jorge Costa.

Din informaţiile Fanatik, un termen al dosarului a avut loc joi, cu 24 de ore înainte de partida medieşenilor cu Dinamo. Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor a acordat un nou termen, după şedinţa din 22 aprilie, în dosarul în care Dusan Uhrin cere plata restanţelor salariale şi întreaga sumă pentru contractul pe care îl semnase cu Gaz Metan Mediaş.

Cehul vrea să primească 70.000 de euro de la echipa ardeleană, unde avea un salariu de 6.000 de euro pe lună. Doleanţele antrenorului de 53 de ani nu ar putea fi îndeplinite, din moment ce acesta a semnat între timp un acord cu Dinamo. Dusan Uhrin îşi pusese semnătura pe un contract până la finalul actualului sezon cu Gaz Metan Mediaş, însă a fost demis în septembrie 2020.

Conform Fanatik, Uhrin încasează 7.000 de euro pe lună pe banca formţiei din Ştefan cel Mare.

“Pentru mine nu va fi special meciul cu Gaz Metan Mediaş, nu am niciun sentiment, am stat acolo câteva luni, mă concentrez pe echipa mea”, a spus Dusan Uhrin la finalul meciului Dinamo – UTA Arad 0-1.

Citește și

Florin Cîțu, vizavi de 1 iunie și revenirea la normalitate: ”Nu fără vaccinare”