UEFA, prin Comisia de Etică şi Disciplină, a investigat cazul arbitrului Sebastian Colțescu, de la meciul din Champions League dintre PSG şi Istanbul Basaksehir, din luna decembrie 2020!
La finalul anchetei, membrii forului continental au constatat că expresiile folosite nu sunt cu tentă rasistă şi în consecinţă nu vor fi luate măsuri disciplinare, susține ProSport!
Arbitrul de rezervă de la acel meci, Sebastian Colţescu, şi unul dintre asistenţi, Octavian Şovre, au folosit atunci expresiile ”ăla negru” şi ”negrul ăla” pentru a-l indica centralului Ovidiu Haţegan pe antrenorul secund al formaţiei turce, camerunezul Webo. Jucătorii ambelor echipe au reacţionat, considerând că termenii folosiţi de arbitri români au fost unii rasişti. Meciul de pe „Parc de Princes” s-a oprit şi s-a disputat a doua zi, cu o altă brigadă de arbitri.
UEFA a trans concluzia în cazul arbitrului român Colțescu: nu a fost rasism. Expresia ”ăla negru” a fost utilizată pentru a identifica jucătorul
”Din probele video şi audio disponibile, s-a stabilit că domnii Colţescu şi Şovre au folosit expresiile în limba română ”negrul ăla” şi ”ăla negru”, care în engleză sunt traduse ”the black one”, pentru a-l identifica pe antrenorul secund al lui Basaksehir, domnul Webo.
Conform raportului lingvistic, expresiile româneşti „negrul ăla” şi „ăla negru” nu au conotaţii peiorative sau negative.
Cele mai relevante dicţionare englezeşti stabilesc explicit că termenul „negru” folosit ca adjectiv, aşa cum rezultă din expresiile româneşti menţionate mai sus, nu este ofensator. Mai mult, cuvântul „negru” este utilizat la scară largă de organizaţiile anti-rasiste şi de milioanele de adepţi ai acestora tocmai pentru a combate rasismul.
Astfel, expresiile „negrul ăla” şi „ăla negru”, deşi ar putea fi considerate drept controversate în contextul în care erau spuse şi din cauza foneticii similare dintre cuvântul „negru” din română şi termenul peiorativ englezesc „negro”, nu pot fi percepute ca discriminatorii sau rasiste. În consecinţă, nu constituie conduită sancţionabilă.
În fine, remarca domnului Buruk nu poate fi considerată discriminatorie, deoarece este o opinie sau o sugestie către arbitrul de rezervă, pentru ca termenii folosiţi de acesta ar putea fi evitaţi în contexte precum competiţiile UEFA. În consecinţă, nu se vor lua măsuri disciplinare împotriva domnului Buruk.
În baza celor de mai sus, inspectorul de etică şi disciplină desemnat consideră că investigaţia asupra unui posibil comportament rasist sau discriminatoriu al domnilor Colţescu, Şovre şi Buruk s-a terminat, fără a fi nevoie de luarea unor măsuri disciplinare pentru încălcarea articolelor din legile UEFA” sunt concluziile din raportul inspectorului de disciplină şi etică al UEFA.
Citește și