Tudor Chirilă, furios după anunțul lui Traian Berbeceanu: ”Na, educația nu e așa de importantă!”

Tudor Chirilă se arată revoltat de faptul că şcolile rămân în continuare închise, în condițiile în care restaurantele și sălile de spectacol vor funcţiona, de luni, la o capacitate de maximum 30%.

După cum au informat autoritățile, în privința școlilor, abia la începutul lunii februarie se va lua în calcul ca școlile să se redeschisă din semestrul II. Adică după data de 8 februarie.

Artistul spune că nu înțelege motivul pentru care elevii nu pot merge la şcoală, în timp ce adulţii pot merge la restaurante. Relaxarea restricţiilor din Capitală vine după ce trei zile la rând incidența de infectare cu coronavirus a fost sub 3 la mie.

„Și atunci de ce școlile nu se redeschid de luni? De ce mai stau închise încă două săptămâni? Ah, stai, educația poate să mai aștepte că na, nu e așa de importantă”, a reacționat Tudor Chirilă. Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunţat vineri că în cadrul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a hotărât ca, de luni, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive.

Citește și

Dan Negru despre faima de zgârcit: ”Când ajung în piață, iau mai ieftin”