Tudor Chirilă despre eventuala intrare în politică: ”Nu sunt egoist”

Tudor Chirilă, 48 de ani, a oferit un interviu revistei VIVA!, unde, printre subiectele abordate, s-a numărat și cel despre schimbările ce-ar trebui să se producă în societatea românească.

Juratul de la ”Vocea României” e cunoscut drept o fire vocală, care nu a ezitat niciodată să-și spună opinia.

Avea 15 ani la Revoluția din 1989.

”În general, am fost norocos. În clasa a XII-a nu visam prea mult, poate doar așa să am niște așteptări încețoșate vizavi de un viitor luminos. Nu știam că iubesc teatrul, era ceva pentru care am decis să mă pregătesc pentru că credeam/consideram că nu-s bun la altceva.

Pasiunea pentru teatru a venit în facultate și tot atunci, fără prea mare efort inițial și într-o conjunctură fericită, am fondat Vama Veche.

Lucrurile astea s-au întâmplat destul de repede pentru mine și sigur că am început să visez la o carieră internațională în actorie, dar nu am și întreprins multe lucruri în zona asta pentru că mereu eram ocupat cu ce aveam deja. Și au fost ani fericiți și în teatru, și în muzică, așa că mereu punem on hold visurile mai mari”, a comentat Tudor Chirilă.

”Statul se face că muncește, cetățeanul că plătește taxe”

”E greu să joci în altă limbă, dacă nu pleci de mic. Nu este imposibil, dar când pleci târziu vei fi, în cel mai fericit caz, un bun „supporting part” cu accent est-european. Sigur, sunt și excepții. Dar actoria cea mai bună o faci în limba ta. Cu muzica e mai ușor, deși nu cu orice gen de muzică. Asta apropo de plecare.

Vama a avut demersuri în „internaționalizare”, dar nu am reușit ceva notabil până acum. Condiția artisului în România e precară din mai multe motive: industria culturală nu e fundamentată pe o viziune coerentă, multianuală, sectorul independent nu e privit ca o sursă de progres și avangardă culturală, nu este sprijinit așa cum e normal și cum se întâmplă în Europa, percepția generală e că artistul e inutil și am văzut asta spus răspicat și în pandemie.

Pe de altă parte, condiția cetățeanului e precară în România eternă a contractului social neonorat. Statul se face că lucrează pentru cetățean și de multe ori cetățeanul se face că plătește taxe. E un joc de-a șoarecele și pisica, nu o colaboare. Probabil că, dacă aș fi avut altă meserie care să nu depindă de limbă, aș fi încercat să plec din țară”, a mai zis cântărețul.

”Întărirea societății civile”

”Crezi că ai putea schimba ceva dacă ai intra în politică?”, a fost întrebat Chirilă.

”Eu cred că România trebuie să-și întărească societatea civilă, vocile civice care ar trebui să echilibreze balanța politicieni-cetățeni. Implicarea în politică înseamnă să renunț la cele două profesii pe care le am. Asta dacă vrei să faci treabă serioasă.

Nu sunt neapărat egoist, dar nu mă văd performând mai bine acolo. Profit însă de moment ca să aplaud toți oamenii onești care au încercat să facă pasul ăsta în ultimii ani. În definitiv, numai asta ne poate salva”, a comentat Chirilă, conform VIVA!.

Citește și

Marcel Ciolacu: ”Liberalii s-au ascuns pe la Sinaia și au făcut strategie”