--> -->

Țucudean are hotel de lux. Detalii speciale

Fostul fotbalist George Țucudean a intrat în lumea afacerilor după ce a agățat ghetele în cui și și-a inaugurat un hotel de lux în Arad în prezența a numeroși invitați.

Atacantul a fost nevoit să se retragă din fotbal la doar 29 de ani din cauza unor probleme cardiace apărute în 2019.

În memoria mamei

La aproape doi ani de când a luat decizia de a abandona sportul, George Țucudean și-a inaugurat un hotel de 5 stele în Arad, orașul său natal. La eveniment au participat numeroși invitați, printre care și familia fostului fotbalist.

Conform publicației Sport Arad, stabilimentul de lux se va numi Aniroc Signature Hotel și este un memoriu adus mamei fostului fotbalist, Corina Țucudean (n.r. – citit invers Aniroc-Corina), decedată în primăvara anului trecut.

”De când m-am lăsat de fotbal am pus foarte mult suflet în acest frumos proiect. Eu și sora mea vă mulțumim că sunteți alături de noi”, a fost mesajul lui George Țucudean, la inaugurare.

Un renumit chef va lucra în bucătărie

Hotelul de lux este situat pe strada Vasile Goldiș și numără 73 de camere și 7 apartamente, care poartă numele unor sate, ale unor comune sau al unui oraș din județul Arad. Doar una dintre camere a fost denumită Maxi și Marc, după numele băieților lui George Țucudean, care au și participat la tăierea panglicii.

Fiecare cameră are minibar, expresor de cafea, fierbător de apă și totul este făcut din materiale de calitate. Încălzirea este pe biomasă cu o recirculare de gaze de ultimă generație. Camerele toate au aport de aer proaspăt și aer condiționat (cald și rece) pe toată dura anului. De asemenea, pe pereți sunt imagini cu Aradul de altădată.

Luxosul hotel este dotat cu spa și sală de fitness. Sala de conferințe și evenimente are o capacitate de aproximativ 200 locuri. Restaurantul interior are 80 de locuri, terasa 60 de locuri, iar parcarea subterană 40 de locuri. Restaurantul, care a fost dat pe mâna cunoscutului chef Raul Vidican, va fi deschis tuturor, indiferent dacă sunt cazați sau nu la hotel.

Un prieten de familie se va ocupa de hotel

Hotelul va fi administrat de Raul Duca, un apropiat al familiei Țucudean. ”Sunt alături de o familie care a realizat multe pentru acest județ și cred că această ultimă investiție nu face decât să aducă cinste.

Am avut plăcerea și norocul să lucrez inclusiv cu bunicul domnului George, cu tatăl lui și acum cu el. Sunt extrem de fericit că sunt aici”, a declarat Raul Duca, la inaugurarea stabilimentului.

Citește și

Românul care vrea să joace pentru Ungaria