Parcul Cişmigiu mai este cunoscut și ca Grădina Cișmigiu, fiind unul dintre cele mai distinse și faimoase locuri unde pe vremuri obișnuiau să vină cei înstăriți.
Povestea acestuia începe în secolul al XVIII-lea când domnitorul Alexandru Ipsilanti îi ceruse unui cișmigiu să construiască două cișmele în această zonă, unde era și un lac.
În decursul timpului numele locului i-a rămas Cișmigiu, apoi în 1830, la inițiativa generalului Pavel Kiseleff, devine grădină publică. Ulterior, după ce este înfrumusețată de un peisagist vienez în 1847, peste nouă ani este inaugurată.
Dacă Parcul Regele Mihai I (vechiul Herăstrău) este cel mai mare din capitală, Parcul Cișmigiu e cel mai vechi.
Era locul care aduna o anumită parte a societății înalte, impunând un regulament strict ce trebuia respectat de vizitatori.
Amenajat în stilul marilor grădini britanice, valsurile, taraful lui Anton Pann, întâlnirile luxoase și altele asemenea erau deja o obișnuință în perioada interbelică.
Parcul a fost martorul multor povești de dragoste, declarații și amintiri, care acum sunt pierdute pe alei sau în mireasma trandafirilor.
Citește și
