Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România este în proces de modernizare cu ajutorul fondurilor europene.
Zona este una spectaculoasă din punct de vedere turistic și foarte puțin exploatată tocmai datorită stării în care se aflau căile de comunicație.
Contractul, ce spune contractul!
Contractul de modernizare a fost semnat de Consiliul Județean Alba încă din 2019, dar timp de circa un an, lucrările au fost oprite pentru contractarea unui nou operator economic, după ce prima societate care a câștigat licitația nu a mai putut continua lucrările.
Contractul a fost împărțit în două loturi și este cel mai mare ca valoare din România, în ceea ce privește modernizarea unui drum județean. Cifra actualizată a investiției este de aproximativ 300 de milioane de lei, adică 60 de milioane de euro, inclusiv TVA.
Un procent de 85% din această sumă, aproximativ 52 de milioane de euro, reprezintă fonduri europene acordate prin Programul Operațional Regional.
Inaugurarea proiectată în septembrie
Recent, a fost recepționat primul lot al șoselei, în lungime de 43 de kilometri, între Aiud și limita comunei Ponor. Contractul a prevăzut și modernizarea unei străzi din municipiul Aiud, pe o lungime de peste doi kilometri, unde a fost amenajată și o pistă de biciclete.
Al doilea lot are o lungime de 36,5 kilometri, între Ponor și comuna Bucium (DN 74,. Alba Iulia – Abrud) și va fi finalizat în a doua parte a anului 2024.
„Termenul de finalizare este 15 septembrie, dar cred că va fi gata în 15 august. S-a ajuns cu asfaltul la kilometrul 67, deci ar mai fi doar 13 kilometri. Merge mai greu în această zonă, pentru că este nevoie de construirea a 13 podețe”, a spus Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliul Județean Alba și coordonator al contractului.
Valoarea terenurilor s-a triplat
Încă din perioada lucrărilor de modernizare pe lotul 1, zona a cunoscut un veritabil boom din punct de vedere turistic. Valoarea terenurilor s-a triplat, fiind construite cabane, case de vacanță sau chiar locuințe.
Sunt oameni care se întorc în comunele de pe traseu, la proprietățile pe care le au aici, dar și persoane care cumpără teren pentru a-și construi case sau cabane. În plus, se adaugă creșterea mobilității locuitorilor, care până acum făceau 2-3 ore pe drumul de piatră și pământ pentru a ajunge la Alba Iulia.
În cele trei comune care se află pe traseul drumului modernizat trăiesc, potrivit datelor de la recensământ, 1.548 de locuitori. Este vorba despre Râmeț (426 de locuitori), Ponor (475 de locuitori) și Mogoș (647 de locuitori). Drumul trece și prin comuna Bucium (1.272 de locuitori), dar în zona acesteia, aflată la capătul vestic al Transapusenei, șoseaua este asfaltată de peste 20 de ani.
Citește și
Alexandru Tudor le sugerează părinților să nu mai ducă copiii la stadion!