Tragedie în familia lui Petre Grigoraș: ”A murit de coronavirus” Mărturie CUTREMURĂTOARE

Petre Grigoraș este unul dintre cei mai carismatici antrenori români. În prezent tehnician la Foresta Suceava, dar cu state vechi în Liga 1, am luat astăzi legătura cu el pentru a afla care este situația în orașul din Bucovina. Așa am aflat că ieri în familia sa a avut loc o tragedie tocmai din cauza acestui virus ucigaș, COVID-19.

”Trăiesc foarte prost această perioadă, ieri mi-a murit un frate de coronavisus, am și alte probleme. El era în Zemeș, (n.r. o comună de lângă Moinești), în zona Bacăului, a fost răpus de această boală la 59 de ani.

N-am putut merge la înmormântare, care a fost deja astăzi, familia este în carantină, este îngrozitor, dar asta-i viața. A fost înmormântat și nu a durat mult pentru că așa este regulamentul. Nu te primește, că altfel aș fi fost acolo. Dar a avut slujbă cu preot, într-un cadru mai restrâns, care a durat puțin”, a explicat Petre Grigoraș.

Antrenorul ne-a explicat și care este situația în Suceava.

”Eu sunt în Constanța acum, acasă. Am plecat de pe 12 martie de când s-a oprit campionatul. Atât eu, cât și o parte dintre fotbaliști care erau din alte localități. Am discutat cu conducătorii, cu oamenii de acolo, vorbesc cu ei în fiecare zi. De la club deocamdată nu este nimeni infectat. Nici jucători, nici angajați. Dar sigur că există o stare de teamă.

Mie n-o să-mi fie frică să revin pentru că sunt convins că atunci când se va putea juca fotbal vom fi cât de cât în siguranță”, a declarat Petre Grigoraș pentru doarromania.ro.

Citește și:

Lupta contra coronavirus este sprijinită de Biserică. Donație CONSISTENTĂ