Tradiția Mărțișorului, obiceiuri și superstiții

Prima zi de primăvară aduce cu ea o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Se spune că persoana care poartă un mărțișor va fi ferită de rele și îi va merge bine tot anul. Unul dintre cele mai întâlnite obiceiuri în toată țara este acela ca părinții să le lege copiilor la gât sau la mână un șnur roșu cu o monedă de aur ori de argint.

Odată cu 1 martie se intră în “zilele Babelor”. Conform tradiţiei populare, primăvara începe cu Baba Dochia şi zilele ei, cunoscute drept “Zilele babei” (primele 9 sau 12 zile ale lunii martie). Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

În zilele noastre, mărţişorul, făcut din două fire răsucite – unul alb şi celălalt roşu – şi de care, de cele mai multe ori, se prinde un mic obiect artizanal, este făcut cadou doamnelor şi domnişoarelor în ziua de 1 martie. În trecut, de şnurul împletit se agăţa doar o monedă de aur, argint sau din alt metal.

După unele informaţii etnografice, în vechime, şnurul se împletea din lână albă şi neagră şi nu era împodobit cu monede sau alte obiecte artizanale. Astfel, pe vremea dacilor, şnurul era alcătuit dintr-un fir alb şi unul negru. Potrivit unei vechi legende, Dochia a împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu, se arată pe site-ul http://www.enciclopedia-dacica.ro/.

”Mărţişoarele sunt de două feluri, unul al satului şi unul al oraşului. Cel dintâi este vechi şi simplu, povestea lui începe cu “a fost odată un şnur… – două fire de lână, unul alb şi unul roşu sau unul alb şi unul negru”, se arată în lucrarea “Ghidul sărbătorilor româneşti”, autor Irina Nicolau (Editura Humanitas, Bucureşti, 1998). Femeile făceau şnurul şi îl legau la gâtul şi la mâna copiilor şi tinerilor. Dar şnurul îl purtau şi adulţii, se lega la coarnele vitelor, la poarta grajdului, la cloşcă. “Se formau astfel nenumărate cercuri magice care protejau ce era de protejat în gospodărie într-o perioadă incertă: cândva, un început de an într-un vechi calendar, momentul reîntoarcerii păsărilor călătoare, primăvară năvalnică pe cale să schimbe tot”, indică lucrarea citată mai sus.

“Mai târziu, de şnur s-a atârnat o monedă de argint sau de aur. Acesta e stadiul în care a preluat oraşul mărţişorul (…) Îl asimilează rapid la breloc, un breloc cu şnur roşu-alb cu canafi şi purtând semne de noroc sau de dragoste: trifoi cu patru foi, carte de joc, porc, inimă” (“Ghidul sărbătorilor româneşti”, autor Irina Nicolau).

Şnurul alb-roşu reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. În trecut, acesta se purta până când primăvara arăta semne clare de biruinţă: se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii, veneau berzele sau rândunelele. Mărţişorul era pus atunci pe crengile pomilor înfloriţi sau era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro

Prima zi de primăvară aduce cu ea o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Se spune că persoana care poartă un mărțișor va fi ferită de rele și îi va merge bine tot anul. Unul dintre cele mai întâlnite obiceiuri în toată țara este acela ca părinții să le lege copiilor la gât sau la mână un șnur roșu cu o monedă de aur ori de argint.

Odată cu 1 martie se intră în “zilele Babelor”. Conform tradiţiei populare, primăvara începe cu Baba Dochia şi zilele ei, cunoscute drept “Zilele babei” (primele 9 sau 12 zile ale lunii martie). Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

În zilele noastre, mărţişorul, făcut din două fire răsucite – unul alb şi celălalt roşu – şi de care, de cele mai multe ori, se prinde un mic obiect artizanal, este făcut cadou doamnelor şi domnişoarelor în ziua de 1 martie. În trecut, de şnurul împletit se agăţa doar o monedă de aur, argint sau din alt metal.

După unele informaţii etnografice, în vechime, şnurul se împletea din lână albă şi neagră şi nu era împodobit cu monede sau alte obiecte artizanale. Astfel, pe vremea dacilor, şnurul era alcătuit dintr-un fir alb şi unul negru. Potrivit unei vechi legende, Dochia a împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu, se arată pe site-ul http://www.enciclopedia-dacica.ro/.

”Mărţişoarele sunt de două feluri, unul al satului şi unul al oraşului. Cel dintâi este vechi şi simplu, povestea lui începe cu “a fost odată un şnur… – două fire de lână, unul alb şi unul roşu sau unul alb şi unul negru”, se arată în lucrarea “Ghidul sărbătorilor româneşti”, autor Irina Nicolau (Editura Humanitas, Bucureşti, 1998). Femeile făceau şnurul şi îl legau la gâtul şi la mâna copiilor şi tinerilor. Dar şnurul îl purtau şi adulţii, se lega la coarnele vitelor, la poarta grajdului, la cloşcă. “Se formau astfel nenumărate cercuri magice care protejau ce era de protejat în gospodărie într-o perioadă incertă: cândva, un început de an într-un vechi calendar, momentul reîntoarcerii păsărilor călătoare, primăvară năvalnică pe cale să schimbe tot”, indică lucrarea citată mai sus.

“Mai târziu, de şnur s-a atârnat o monedă de argint sau de aur. Acesta e stadiul în care a preluat oraşul mărţişorul (…) Îl asimilează rapid la breloc, un breloc cu şnur roşu-alb cu canafi şi purtând semne de noroc sau de dragoste: trifoi cu patru foi, carte de joc, porc, inimă” (“Ghidul sărbătorilor româneşti”, autor Irina Nicolau).

Şnurul alb-roşu reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. În trecut, acesta se purta până când primăvara arăta semne clare de biruinţă: se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii, veneau berzele sau rândunelele. Mărţişorul era pus atunci pe crengile pomilor înfloriţi sau era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro

Tradițiile cu ocazia mărțișorului nu sunt specifice doar României. În 2017, prin votul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvarea Patrimoniului Cultural, erau înscrise practicile culturale asociate zilei de 1 martie. Dosarul de înscriere era comun pentru Republica Moldova, Macedoinia de Nord și Bulgaria.

Citește și

AUR, mesaj ferm către europarlamentari referitor la pașaportul de vaccinare