Tatăl Robertei, Răzvan Dragomir, a transmis un mesaj pentru părinții lui Vlad Pascu, cel care i-a ucis fiica în accidentul de la 2 Mai, în special pentru mama acestuia, Miruna Pascu, arestată vineri pentru 30 de zile pentru că a încercat să influențeze martorii din dosar.
„În urma acestor stenograme, am rugămintea către dna. Miruna să înceteze cu prostiile și să-și accepte soarta, așa cum, de 29 de zile, și noi care ne-am pierdut copiii ,cu greu, dar acceptăm că ai noștri copii nu se mai întorc acasă, nu mai intră pe ușă. Să înceteze cu influența. În paranteză, banii către diverși procurori.”, a spus tatăl Robertei, la Antena 3 CNN.
”Să înceteze cu mascarada, cu plânsul”
„De bine de rău, copilul ei trăiește, este în viață, toată lumea trebuie să plătească. Și chiar am o întrebare către dl. Mihai Pascu. Cumva sfidează și moartea fiicei mele? Este o întrebare personală și chiar aștept răspuns.
Nu vorbesc despre droguri. Are cine se ocupa pe acești doi nesimțiți, Miruna și Mihai Pascu, mai ales pe dna. Miruna. Aș ruga-o eu să înceteze cu mascarada, cu plânsul.
Îi invit din nou la cimitir, la copilul meu, apoi la facultate unde erau niște copii, și Roberta și Sebi, niște copii buni, cuminți, respectuoși, nu ca bestia pe care au crescut-o. Și ei o vor în libertate să ce? Să o ia de la capăt? Să omoare din nou.
Acuze frontale: ”Să dispară în SUA, în Canada?”
Mai am și eu o întrebare. Din acele stenograme, ce vrea să facă dna. Miruna? Să întârzie procesul cât mai mult, eventual bestia în arest la domiciliu și până când? A observat cineva până când dorește dna. Miruna? Până va împlini până va împlini 21 de ani și 1 zi.
Întrebare: de ce? Să dispară în SUA ori Canada”, a mai spus Răzvan Dragomir.
„Către dna. Procuror de la Mangalia, nici măcar nu vreau să-i irostesc numele, este depășită și trebuie să-i lase pe alții să aplice legea. Rușine, doamnă! Nu lăsați avocații, nu le dați acces la dosar.
Mai întâi și mai întâi să-și facă curățenie în curtea dumneaei, la Mangalia, cu polițiștii mânjiți și corupți de către Mihai Pascu. Da, doamnă, de acela care sfidează pe toată lumea”, a mai declarat Răzvan Dragomir.
Citește și
Lovitură în dosar: Mario Iorgulescu are un handicap ireversibil! Avocat: „Era în pragul morții”