Taica Lazăr, magazinul de fapte bune din inima Bucureștiului

Este Crăciun! Chiar dacă e pandemie, oamenii încearcă să petreacă alături de cei dragi, să se bucure de daruri, să fie împliniți. În centrul Capitalei funcționează de mai multă vreme un charity shop, autodenumit ”magazin de fapte bune”, așa cum este prezentat de proprietara și de creatoarea lui, Raluca Tănase-Smuc.

Femeia de 34 de ani a demarat proiectul „Taica Lazăr” în urmă cu trei ani. Proiectul dă și numele acestui charity shop amplasat acum pe strada Bibescu Vodă, la numărul 18. La câteva sute de metri de Patriarhie. Haine, cărți, bijuterii, cadouri, suveniruri, recondiționate, hand made sau în ediție limitată, sunt doar câteva din articolele puse la vânzare. Plus cadourile strânse pentru copii, din diverse zone ale țării.

„Tot ceea ce vedeți aici sunt lucruri donate. Dar ele sunt doar 10, maximum 15 la sută, din ceea ce primim noi. Cel mai mult se donează haine, apoi cărți, dar nu reținem în magazin ceea ce nu putem valorifica. De exemplu, cu restul cărților, aproximativ 5.000 de exemplare, am creat o bibliotecă în Coștei, în zona Vârșeț, pentru comunitatea românilor din Serbia”, a explicat Raluca.

„Altora le prisosesc, noi le oferim o nouă viață. Sortăm obiectele, se aleg produsele pentru magazin, respectiv cele pentru donații. Există o întreagă bucătărie de documente ce trebuie făcute. Punem produsele într-o cameră, sub lampă cu ultraviolete, 30 de minute minim, ca să vedem ce putem folosi. Și spațiile sunt dezinfectate zilnic tot cu lampă, plus spălat cu clor. Produsele sunt etichetate, le dăm o valoare sub prețul pieței, fiindcă magazinul de caritate duce generozitatea până la ultima silabă. Poate nu-ți mai permiți să cumperi o geantă de piele și dai la noi 50 de lei. Sau pantofi de firmă cu 100 de lei. Sau o duzină de carte cu 10 lei, decât să fie aruncate, oamenii le aduc aici”, a explicat doamna pentru sursa citată.

Raluca și ajutoarele sale, doi voluntari, plus soțul, și doi angajați au adunat doar cu ocazia Sărbătorilor 550 de pachete/cutii pentru copiii nevoiași, în cadrul proiectului ce s-a numit la început „Copii, ghete și șosete”, care, pe lângă obiectele din titulatură, a ajuns să mai cuprindă mingii, mănuși, măști de protecție sau dulciuri?

Sunt ajutați și alți oameni. „Banii care se strâng în acest proiect, „nu foarte mulți”, merg pe cheltuieli administrative, taxe, „programe, progrămele, plus familiile pe care le ajutăm”, a spus proprietarea magazinului. Aici, se întâlnesc oameni și idei, un adevărat hub comunitar. Tablouri ale unui pictor din cartier sau al unei domnișoare ce are probleme cu vederea ori ale unui puști cu autism sunt expuse și sumele obținute intră direct în conturile oamenilor respectivi, ajutându-i financiar.

„Doamnele vin și-și donează rochiile de mireasă la noi, la primăvară vom strânge o colecție întreagă. Până atunci, avem 4-5 oameni pe zi pe care-i îmbrăcăm din cap până-n picioare, zilnic, plus asigurarea de alimente. După Revelion, avem un proiect de recondiționare și de reinventare a mărțișoarelor, pentru a le transforma și pe ele în fapte bune”, a mărturisit doamna, așezând încă o dată cutiile colorate, care pleacă zilnic spre diverse zone ale țării.

Citește și

Ultimele informații despre Liviu Dragnea: ”A scăpat! Dar are alte dureri mari”