Surpriză uriașă: fostă vedetă la Dinamo și FCSB, noul A1 din Liga 1!

Daniel Pancu a fost mazilit de primarul Mihai Chirica. Fostul atacant rapidist a lăsat-o pe Poli Iași pe ultimul loc în Liga 1, cu doar 15 puncte. Conducerea a luat o hotărâre surprinzătoare în privința înlocuitorului.

Andrei Cristea, golgeterul moldovenilor din acest sezon, va ocupa postul de antrenor-jucător. Andrei Cristea, care deține licența A ca antrenor își începe oficial cariera de antrenor! Atacantul în vârstă de 36 de ani este înlocuitorul lui Daniel Pancu (43) la Poli Iași.

În luna noiembrie a anului trecut, Andrei Cristea și Daniel Pancu au avut un conflict deschis. Antrenorul l-a scos din lot pe vârf. A dat vina pe lipsa de implicare de la antrenamente și pe forma sportivă slabă. Între timp, cei doi s-au împăcat în interesul echipei.

Poli Iași este clubul de suflet al lui Andrei Cristea. A evoluat aici în mai multe perioade. Prima dată a ajuns în 2008, sub formă de împrumut, de la Poli Timișoara. Un an mai târziu, când se afla sub contract cu Dinamo, a evoluat încă 6 luni în Copou. Aceasta după ce a fost golgeter al Ligii 1 în tricoul roș-albilor, în 2010, și a participat, înscriind chiar un gol, în ceea ce s-a numit ”Minunea de la Liberec” în 2009.

În această iarnă, Cristea a fost ofertat de CSA Steaua. A refuzat, iar acum este gata să înceapă următoarea etapă a carierei, cea de antrenor. La începutul carierei sale, Andrei a strălucit în Ghencea, rămânând memorabilă prestația sa din meciul cu Valencia, când echipa lui Gigi Becali a eliminat deținătoarea Cupei UEFA în 2005.

Citește și

VIDEO Mesaj de suflet al lui Dennis Man înainta debutului: ”Cei mai frumoși 4 ani din viață”