Surpriza lui Dinamo după reluarea campionatului: iată cine e gata de luptă!

Dinamo a început să pregătească „remontada” în play-off.

Echipa lui Zeljko Kopic – care astăzi pleacă la Istanbul să susțină România și pe prietenul Mircea Lucescu – a strâns 5 eșecuri consecutive în Superliga, ajungând ultima în play-off.

George Pușcaș se antrenează cot la cot cu coechipierii la Săftica și e gata să joace pentru Dinamo

„Câinii” s-au confruntat cu probleme de efectiv în ultima perioadă. Coroborată cu campaniile de mercato limitate, situația a lovit frontal în „haită”. Kopic a suferit din cauză că n-a avut soluții. Mai ales în zona ofensivă.

Totuși, există speranțe de mai bine. Cel puțin în privința alcătuirii lotului. Dinamo s-a lăudat cu transferul lui George Pușcaș, 29 de ani, doar că internaționalul a fost până acum spectator pentru noua lui echipă.

A salutat galeria, dar n-a apucat să debuteze în tricul roș-albilor. Ardeleanul a început antrenamentele cu echipa dinamovistă, susține GSP,  și „dacă nu apar probleme neprevăzute”, cum au transmis cei de la Săftica, va fi sâmbătă pe teren în amicalul din familie cu CS Dinamo.

Apoi, în lotul formației pentru etapa a 3-a a play-off-ului cu FC Argeș (sâmbătă 4 aprilie, 19:30).

Citește și

Hai, România! Echipele probabile de la Istanbul, cu cine atacă Mircea Lucescu Turcia