Dinamo a primit o veste imensă luni, din partea Tribunalului București, când a fost aprobat noul plan de reorganizare modificat.
Administratorul judiciar al „câinilor”, Răzvan Zăvăleanu, a spus că sumele nu mai sunt mari și că toată lumea așteaptă din partea acționarilor să scoată echipa cât mai repede din insolvență, un scenariu posibil în actuala situație.
Până la finalul anului?
Răzvan Zăvăleanu a dat o veste mare pentru fanii lui Dinamo și a spus că echipa ar putea ieși din insolvență chiar înaintea finalului de an: „Am mai întâlnit această situație la CFR Cluj, unii jucători au câștigat în primă instanță, dar la TAS au pierdut.
Acești jucători care ar fi putut primi niște sume au fost înscriși legal la masa credală și au fost excluși printr-un plan de reorganizare.
Nu există șanse ca cineva să recupereze o sumă de bani după închiderea sentinței. Hotărârea nu e definitivă, dar e executorie. Se poate face apel, dar nu cred că se mai poate schimba ceva”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.
„Dinamo respiră ușurată!”
„Am vorbit ieri cu domnul Voicu și dumnealui mi-a spus că dacă modificarea de plan trece, au soluțiile pentru a rezolva situația financiară de la Dinamo.
Astăzi Dinamo respiră ușurată, pentru că nimeni nu își dorește ca procedura să mai dureze trei ani, sumele nu sunt mari și toată lumea se așteaptă să fie plătite cât mai repede”, a continuat Răzvan Zăvăleanu.
„Eu știu despre ce sume de bani este vorba, dar acționarii ar trebui să vorbească. Eu din ce am discutat cu acționarii, am înțeles că până la finalul anului încearcă să închidă procedura, adică să iasă din insolvență.
Este fezabil, iar decizia judecătorului sindic este favorabilă. Eu cred că Dinamo trebuie să se îndrepte spre performanță, nu doar să depășească insolvența”, a mai spus administratorul judiciar al lui Dinamo.
Citește și