Presa din Israel i-a dedicat un material amplu dinamovistului Nikita Stoinov (20 de ani), fundașul central care a debutat la echipa mare a Israelului în meciul amical cu Georgia 2-2, de la finalul lunii martie.
Dinamo l-a cumpărat pe Nikita cu 450.000 de euro de la Netanya, dar până acum jucătorul de 20 de ani nu jucase niciun meci pentru „naționala” mare.
Era în circuitul echipelor reprezentative, dar doar la tineret. Acolo adunase 9 selecții la formația Under 21, iar după debutul contra Georgiei, unde a jucat 79 de minute, a fost din nou chemat să ajute cu Bosnia și Herțegovina.
Povestea lui Nikita Stoinov, dezvăluită de jurnaliștii din Israel
Jurnaliștii de la ONE, unul dintre cele mai importante site-uri din Israel au pornit pe urmele fundașului lui Dinamo. Și-au „întins antele” peste tot, inclusiv în România pentru a-i face un portret cât mai amănunțit al „viitorului titular al echipei naționale”, așa cum îl numesc deja aceștia pe Nikita.
Stoinov a cărui familie locuiește în Krayot, și-a început cariera la o vârstă fragedă la academia clubului Maccabi Haifa.
Caracterizare laudativă pentru Nikita Stoinov
Conform acestora, Stoinov este descris ca având o memorie fotografică. La unul dintre primele sale antrenamente la echipa națională, acum câteva luni, a reușit să-l impresioneze pe atacantul Yarden Shua, care le-a spus colegilor săi: „Este un jucător pe cinste”.
Convocarea acum pentru un amical reprezintă de fapt o rampă de lansare pentru amicalele obligatorii din iunie, apoi pentru jocurile din Liga Națiunilor. Israel urmând să joace cu Austria, Irlanda și Kosovo.
Jurnaliștii din Israel speculează că fundașul de doar 20 de ani ar putea să fie vândut în vară pentru o sumă cuprinsă între 2,5 și 3 milioane de euro. „Deși există interes din liga americană și de la mai multe cluburi europene, mulți consideră că ar fi mai bine pentru el să facă pasul la o echipă mai mare din Europa”, notează cei de la One.
„Nu sunt mulți fundași de înălțimea lui care să aibă viteză și o abilitate atât de mare de a manevra mingea. Citește jocul excelent și are o personalitate puternică. Cât de departe va ajunge?
Am antrenat mulți jucători și aceasta este o întrebare pe care mi-o pun mereu. Cred că are tot ce-i trebuie pentru a ajunge departe. Acumulează experiență în Europa și asta îi va prinde bine. Îi doresc să aibă succes și să ajungă cât mai sus”, a spus Marco Balbul, antrenorul celor de la Maccabi Netanya.
Citește și
