Suma de care ”câinii” au nevoie ca să încheie luna mai. Bani pentru jucători și ANAF

Dinamo parcurge de mai multă vreme o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, încercând să supraviețuiască. Luna mai este extrem de importantă pentru viitorul grupării, din punct de vedere sportiv și economic.

Dacă Dusan Uhrin a reușit să revitalizeze formația, trei victorii la rând, financiar, este nevoie de 200.000 de euro pentru a trece peste această lună importantă. Aceasta în afara banilor care vor veni din drepturile TV. Clubul și DDB sunt obligați să contribuie la plata salariilor și la rata de la ANAF, pentru a nu pierde baza de la Săftica. În privința acesteia din urmă, s-a achitat o parte din sumă, până la jumătatea lunii aprilie. Ar fi vorba de ceva mai mult de 50.000 de euro pentru ANAF.

Suporterii încearcă să se mobilizeze pe platformele de socializare, mai ales că următoarea tranșă din drepturile TV va acoperi doar un sfert din aceste cheltuieli, așa că este nevoie încă o dată de intervenția suporterilor.

Luna trecută, fanii din DDB au strâns în câteva zile 55.000 de euro pentru rata ANAF și au plătit salariile la Săftica.

”Prin programul DDB asigurăm atât deplasările, cât și primele. Nu trebuie să uităm însă celelalte cheltuieli obligatorii, cum sunt salariile și taxele. Neplata dărilor către stat atrage penalități, în timp ce amânarea salariilor poate duce la pierderea jucătorilor, care devin (automat) liberi de contract.

Trebuie să achităm cel puțin un salariu la echipă în cel mai scurt timp posibil, precum și ratele către ANAF. Toate acestea fac parte din salvarea lui Dinamo, misiune pe care suntem obligați să o ducem la capăt singuri, deocamdată”, au scris suporterii pe pagina oficială de Facebook.

Citește și

Flavia Groșan a tras un semnal de alarmă: ”Circuitul Covid-ului în natură”