Dinamo lovită în prima repriză a derby-ului

Rapid – Dinamo se joacă în această seară, de la ora 20:30, pe Arena Națională, duelul celor mai indisciplinate echipe în fața celui mai intransigent arbitru.

UPDATE Ora 21:15, 1-1 la pauză

Dinamo a deschis scorul în minutul 20, după o bâlbâială a ex-dinamoviștilor Dandea și Dragoș Grigore, Cosmin Matei înscriind imparabil din poziție centrală.

”Câinii” nu au putut să păstreze prea mult avantajul, fiind surprinși după doar trei minute, la un atac susținut al gazdelor: Rareș Ilie a centrat de pe stânga, Săpunaru a deviat de lângă Radu, iar Vojtus, scăpat din marcaj, a împins în plasă. Atacantul giuleștenilor a fost pe lista roș-albilor în această iarnă, dar a ales echipa alb-vișinie.

Ivanovski s-a rupt!

În minutul 33, conform reluărilor TV, plus opiniile specialiștilor, Dinamo a avut un penalty evident! Urcat în atac, Patriche a fost busculat în fața porții adverse, de către Horațiu Moldovan, portarul giuleștenilor, dar arbitrul FIFA Istvan Kovacs a dictat fault în atac! O decizie stupefiantă, VAR este pe drum, dar va fi implementat abia din vară.

Cum o problemă nu vine niciodată singură, poate la fel de importantă ca neacordarea loviturii de la 11 metri, este accidentarea lui Mirko Ivanovski, care a acuzat dureri la gambă. Ceea ce l-ar putea scoate din calculele formației pe termen mai lung.

În prima repriză, Dinamo a fost surprinsă în apărare la câteva situații ale giuleștenilor, Săpunaru punând multe probleme ”câinilor”.

Rapid este fără victorie cu Dinamo din 2008!

Știrea inițială:

Stoican a pregătit câteva surprize, de văzut dacă sunt neplăcute pentru rapidiști sau pentru proprii suporteri. Moura, cel puțin, era văzut o soluție, având în vedere că e fundaș dreapta, Flavius l-a preferat tot pe Buleică.

Patriche e de neclintit de acolo, e preferatul antrenorului. Răuță a revenit în primul 11, cu banderola pe braț, așa cum vă anunțam.

Pierret titular și Rodriguez rezervă! Totodată, Ivanov nu a prins deloc lotul, nu s-a riscat cu el, dar a reapărut Stelu Filip în lotul roș-albilor. Toți cei trei jucători aduși de la Gaz Metan sunt pe banca de rezerve.

Partida dintre Rapid și Dinamo, echipele cu cele mai multe avertismente și cu cei mai mulți jucători eliminați din Liga 1, va fi oficiată de Istvan Kovacs, arbitrul cu cele mai multe cartonașe și penalty-uri acordate.

Se întrec în cartonașe

Arbitrul FIFA a acordat nu mai puțin de 84 de ”galbene” și patru ”roșii” în cele 17 meciuri pe care le-a condus în acest campionat, conform statisticii GSP.

Alb-vișiniii, 74 de galbene” și 6 ”roșii”, și alb-roșiii, 81 de avertismente și 8 eliminări, trebuie să fie foarte atenți. Istvan Kovacs a arătat că el e șeful pe teren și în celelalte derby-uri arbitrate în acest sezon, FCSB – Dinamo (6-0) și FCSB – Rapid (3-1).

În cele două partide, ”centralul” a acordat 7, respectiv 5 ”galbene” și a dictat câte o eliminare. Dinamovistul Steliano Filip și rapidistul Junior Morais au fost trimiși mai devreme la vestiare.

Lider și la penalty-uri

Un număr de 5 cartonașe galbene au fost acordate la meciul din tur, Dinamo – Rapid 1-1, arbitrat de Horațiu Feșnic.

Arbitrul Istvan Kovacs este lider și la penalty-uri acordate. Aceste a sancționat 8 infracțiuni în suprafața de pedeapsă.

”Centralul” a dictat o lovitură de la 11 metri în favoarea giuleștenilor în meciul cu FCSB (1-3), transformată de Săpunaru, și una împotriva roș-albilor în primul Derby de România stagional (0-6).

În cele 27 de etape, Dinamo a beneficiat de 6 penalty-uri, toate transformate, iar Rapid de 3, niciunul ratat.

Rapid – Dinamo, echipele de start:

Rapid: H. Moldovan – Belu Iordache, Dandea, D. Grigore, J. Morais – Cr. Săpunaru – Sefer, Kait, Al. Ioniță II, R. Ilie – Vojtus
Rezerve: Drăghia – Carnat, Goge, R. Moise, Stahl, Pănoiu, Acuna, Ad. Bălan, Marzouk
Antrenor: Mihai Iosif

Dinamo: Cristiano – Buleică, Patriche, I. Jovanovic, A. Radu – Al. Răuță, Pierret – Bordușanu, C. Matei, Torje – Ivanovski
Rezerve: Fara – Moura, Ehmann, St. Filip, J. Rodriguez, Carp, Grădinaru, V. Morar, A. Bani
Antrenor: Flavius Stoican

Citește și

Medvedev amenință: ”Vom naționaliza”