Dinamo are meci diseară, de la ora 17:00, contra celor de la UTA, pe care acasă i-a condus cu 2-0, la primul meci al lui Mircea Rednic la echipă, ”textiliștii” egalând în prelungiri.
Multe transferuri, multe degeaba
Bucureștenii nu au obținut nici măcar un punct în deplasările acestei ediții! Stoican a făcut show la conferința de presă dinaintea partidei, la asta e neîntrecut.
Flavius are de gând să se bazeze tot pe propriile idei, gen Patriche titular în defensivă, Buleică fundaș dreapta, Matei ”dispecer”.
Ce a vrut să zică despre Putin?!
”E nevoie de pozitivism, începând de la mine. Dar trebuie să le și intre în cap jucătorilor ce le spun, nu să existe un blocaj. Trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt. Sunt foarte multe lucruri rele pe lume și multe vorbe dure aruncate în mass media. Nu trebuie să ne copleșească.
Vă dau un exemplu, Putin. Când îl văd la TV zic «Uite ce bărbat bine la 50-60 de ani cât are». Când, de fapt, văd la televizor că începe războiul, că sunt certuri. Eu nu văd să se spună că Putin a făcut lupte, că a intrat în apă rece, că face… Atunci eu ce fac? Mă hrănesc cu știrile astea? Păi, atunci când începe războiul o să fiu deja mort dacă eu stau să mă gândesc la asta. Așa și noi. Când începe meciul ne gândim ”Mamă, ce e acolo, ce rău e!”, a reacționat antrenorul.
O dă pe yoga: ”Am veni aici precum cocoșii”
Ce le-a transmis fotbaliștilor care nu mai sperie pe nimeni.
”Sunt conștient 100% că jucătorii sunt afectați de critici. Dar le-am spus «Dacă nu vă convin criticile, nu vă hrăniți cu ele, apăsați butonul roșu de la televizor.
Sau, pac, luați telecomanda și dați la muzică, vă uitați la Discovery, cu lei, tigri, păsărele. Așa sunteți liniștiți la cap și jucăm fotbal». Nu cerem mare lucru. Oamenii de la stadion vor să vadă fotbal.
Acum, că e presiune… Jucătorii zic «Mister, trebuie neapărat să facem ceva». Dacă vă arăt ce mesaj le transmite Cosmin Matei jucătorilor, vi se ridică părul pe mână. E un mesaj de încurajare. Oamenii ne critică. De ce ne critică?
Pentru că nu avem rezultate. Dacă am avea, știți cum am fi? Am veni aici precum cocoșii. Acum suntem în genunchi, unul pe burtă, altul e sub mașină.
Tot ce spun vine din sufletul meu, din mine, din interiorul meu. Și transmit acest lucru. Trebuie și canalele astea… Știți că mai există theta healing (n.r- o tehnică de meditație care presupune vindecarea prin unde theta, care apar la nivelul creierului când omul se află într-o stare de relaxare profundă), yoga, meditații, d-astea în care tu cu tine însuți… Un psiholog trebuie să stea zi de zi cu echipa, să știe tot. Dacă vine mâine unul, ce să spună?”, a spus Stoican la conferința de presă.
Echipele probabile
UTA ARAD: 93. Fl. Iacob – 15. Vukcevic, 4. Benga, 21. Erico, 55. Șliakov – 98. Isac, 19. Batha – 7. Roger, 20. Ubbink, 9. Dangubic – 11. Laukzemis
ANTRENOR: Ionuț Badea
REZERVE: 33. Balauru, 2. C. Dima, 3. Medjimorec, 5. Vorobjovas, 8. Mar, 17. Otele, 23. Baravykas, 44. Mercioiu, 70. Ongaro
ABSENȚI: Cardoso (accidentat), Miculescu (suspendat)
DINAMO: 13. Figueiredo – 77. Buleică, 6. Ehmann, 23. Patriche, 3. A. Radu – 5. Răuță, 8. Pierret – 28. I. Borcea, 10. C. Matei, 99. Ivanov – 44. Ivanovski
ANTRENOR: Flavius Stoican
REZERVE: 1. Fara, 4. Jovanovic, 20. Bordușanu, 24. Giafer, 27. R. Grigore, 32. G. Crețu, 38. Bani, 55. Celar, 75. Amzar
ABSENȚI: Aloe, Rodriguez (suspendați), Azankpo, Tomozei, Eșanu, Mihaiu, Carp (accidentați), Torje (nereținut în lot), Kainourgios, Iliev, St. Filip (în afara lotului)
Citește și