Steliano Filip, nervos: ”Lasă, mă, că plec!”

Steliano Filip nu mai este dorit de fani la Dinamo, supărați de atitudinea fotbalistului de după meciul de la Mediaș, când le-a transmis că va părăsi clubul la vară, susține GSP.

Steliano Filip (27 de ani) rămâne un caz la Dinamo. Reprimit la echipă după pauza forțată pe care și-a luat-o din cauza conflictului cu Mircea Rednic, fotbalistul plătit cu 9.000 de euro lunar nu a reușit să le recâștige inimile suporterilor.

Banderola degeaba

În ciuda faptul că Dusan Uhrin i-a dat banderola de căpitan la trei meciuri din play-out, relația lui Filip cu fanii rămâne tensionată.

Recent, s-a consumat un nou episod, în urma căruia Steliano a reinflamat spiritele. Ultrașii prezenți la Mediaș i-au reproșat lui Filip că a avut iarăși o atitudine nepotrivită.

”Cel mai vocal, cel mai detașat”

”După meci, se vedea că jucătorii erau dezamăgiți. Cel mai vocal și cel mai detașat era Steliano. Tot el urla către peluză, către suporteri: «Lasă, mă, că plec din vară!». Nu se dezminte, pe teren nu ne arată nimic, apoi se ceartă cu oamenii din tribună.

E un om pe care nu mai vreau să-l văd în teren, dacă asta e atitudinea lui”, a povestit ieri, la Radio Dinamo 1948, Bogdan Alecu, din Sibiu.

Citește și

Primarul Piedone, ridicat de pe aeroport!