Dinamoviștii nu trec printr-o perioadă fericită. Sportiv, echipa este la 3 puncte de zona retrogradării, financiar, clubul este aproape de colaps, după cum a anunțat însuși patronul Ionuț Negoiță. El a declarat că este nevoie urgent de 180.000 de euro, pentru licență, până la finele lunii aprilie.
Altfel, gruparea din Ștefan cel Mare riscă falimentul! Negoiță i-a numit ”gargaragii” pe cei ce s-au interesat de preluarea lui Dinamo, care au zis că sunt tentați să investească financiar, fără a se ajunge la un numitor comun sau de a transpune vorbele în realitate. Claudiu Florică a declarat în această dimineață că este interesat în continuare să investească la Dinamo! ”Nu vreau să intru într-un război al declarațiilor cu domnul Negoiță. Noi suntem interesați în continuare de Dinamo, vom continua discuțiile în liniște, cel puțin așa ne-am propus noi. Varianta noastră de a prelua clubul este deschisă”, a declarat omul de afaceri pentru Gazeta Sporturilor.
Florică, numit de curând în administrația clubului englez Charlton Athletic, vrea să preia Dinamo alături de un grup de investiții din Abu Dhabi și alături de controversatul om de afaceri Tahnoon Nimer.
Citește și