Curtea de Apel București a pronunțat decizia definitivă din dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat de fapte de corupţie, după șase ani și jumătate de proces.
Judecătorii au decis condamnarea fostului primar al Capitalei la 10 ani și 8 luni de închisoare.
Poliția nu l-a găsit acasă, conform surselor Libertatea, el ar fi plecat din țară!
Judecătorii Curții de Apel București au dublat pedeapsa primită de acesta în primă instanță. Sorin Oprescu a fost prins în flagrant delict și arestat în noaptea de 6 septembrie 2015, pe când se afla la al doilea mandat de primar al Capitalei.
DNA l-a acuzat de luare de mită, de spălare de bani, de abuz în serviciu şi de constituire a unui grup infracțional organizat din care, spun procurorii, mai făceau parte şi alte persoane cu funcţii de conducere din Primăria Capitalei. Dosarul a ajuns în instanţă în noiembrie 2015, iar de atunci, procesul fostului edil a fost singurul care s-a mişcat mult mai lent decât traficul din Bucureşti.
Apelul se judecă din iulie 2019
În primăvara anului trecut, judecătorii Daniela Panioglu şi Valentin Mihai, cărora le fusese repartizat dosarul, au anunţat că nu pot ajunge la un consens asupra verdictului, iar magistratul Claudia Jderu li s-a alăturat, formându-se astfel un complet de divergenţă. Una dintre neînțelegerile dintre cei doi judecători era legată de infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina lui Sorin Oprescu, a precizat preşedinta completului, Daniela Panioglu, la termenul din 27 mai 2021.
Au fost administrate noi probe, iar cercetarea judecătorească s-a încheiat la 14 octombrie 2021.
La ultimul termen al procesului, procurorul de şedinţă al DNA a cerut, potrivit g4media.ro, ca pedeapsa pe care o va primi Sorin Oprescu să fie orientată spre limita maximă, de 15 ani de detenţie, ”ţinând cont că inculpatul este acuzat de fapte grave de corupţie, a fost primar general, senator şi candidat la Preşedinţia României”.
Citește și
România în finala Eurovision 2022. Și Moldova are o supermelodie