--> -->

Simona Țăranu a explicat secretul ei: ”A doua zi rezolv asta”

Simona Țăranu, una din cele mai apreciate figuri de pe micile ecrane, prezentatoare de știri la DigiSport, a dezvăluit care este secretul siluetei sale de invidiat.

A renunțat la carne, împătimită după fitness

Dincolo de tinerețe, vedeta împlinind 34 de ani, există câteva lucruri de care bruneta ține cont atunci când vine vorba de fizicul ei.

Simona a spus că face multă mișcare, chiar la ea acasă, unde are un mic arsenal de aparate pentru care alții merg la sala de fitness. Pe lângă sport, Țăranu ține cont și de alimentație, reducând destul de mult consumul de zahăr în ultima vreme.

De asemenea, vedeta de televiziune a mai mărturisit că nu mai consumă deloc carne de ceva ani, iar acesta pare să fie unul din secretele formelor sale de invidiat.

”Fac sport mult, acasă. Am bandă, am bicicletă. Am gantere reglabile. Mănânc porții foarte mici. În afară de carne, nu mănânc carne de mai bine de 11 ani, mănânc cam orice. Și încerc să nu mănânc după ora 18. Când seara mănânc ceva mai greoi sau nepotrivit, a doua zi am grijă să reglez cumva din alimentație. Mănânc orice, dar cu limită. Și am redus foarte mult zahărul”, a dezvăluit Simona Țăranu pentru Fanatik.

Un 2023 precum 2022

A avut un an 2022 foarte bun, 2023 vrea să fie cu repetiție.

Simona Țăranu a ieșit tot mai des din studioul știrilor din sport, de la DigiSport, și a cochetat în ultimele luni cu prezentările de evenimente, acest lucru fiind un plus atât în cariera ei, cât și pentru psihicul ei.

Bruneta ne-a spus că ar vrea ca în continuare să poate fi aproape de oameni, așa cum a reușit în mare parte în 2022 și că se va ocupa, de asemenea, și de pagina sa de Instagram, acolo unde are un număr destul de mare de urmăritori. Vedetei i-au dat follow, până acum, peste 77.000 de persoane, iar contul ei e în creștere.

”Aș vrea să continuu în aceeași notă, pentru că 2022 a fost un an bun pentru mine, în sensul că am ieșit din zona de confort, am avut proiecte. Am prezentat evenimente… Și, cumva, faptul că am ieșit din studio și m-am apropiat de oameni pentru mine a fost altceva, în sensul că rezonez cu energia lor.

Oamenii îmbrățișează energia mea. Mă bucur că Digi Sport e un post foarte urmărit, mă bucur că sportul unește, indiferent dacă sunt intrigi sau controverse. Sportul e ca un limbaj comun, ne aduce împreună. Mi-am dorit foarte mult, într-adevăr, să merg pe partea asta de prezentare de evenimente și în 2023 să continui așa, și cu social media”, ne-a mai spus Simona.

Prezentatoarea a dezvăluit cu puțin timp înainte de finala Campionatului Mondial de Fotbal, care a avut loc în Qatar, cu ce echipă a ținut. Vedeta și-a văzut visul împlinit cu ochii și asta deoarece Argentina, preferata ei, și-a adjudecat trofeul, după cum știe deja o planetă întreagă!

Citește și

Florin Piersic și-a amintit câți bani câștiga pe vremea lui Ceauşescu: ”Nu e glumă”