Simona Halep răpusă, și de căldură, la Australian Open. Mai să se prăbușească pe teren!

Simona Halep (România, 15 WTA) a fost eliminată în această dimineață din competiția de la Australian Open.

Constănțeanca nu s-a luptat doar cu Alize Cornet (Franța, 61 WTA) în meciul din optimile Australian Open, ci și cu căldura insuportabilă de la Melbourne. Simona a acuzat probleme de respirație și a fost eliminată după două ore și 35 de minute de chin.

Doamne, ce temperaturi!

Meciul Simona Halep – Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 4-6, s-a jucat în condiții extreme, pe o caniculă greu de suportat: 33 de grade Celsius au fost la Melbourne în timpul jocului.

Cele două jucătoare au avut probleme de respirație, dar Simona a părut, totuși, mult mai afectată decât adversara ei din cauza condițiilor meteo.

Partida, de un dramatism rar, a avut loc pe Rod Laver, cea mai importantă arenă de la Melbourne. Și adversara Simonei a prezentat imagini emoționante. Și ea a fost toropită de efort, plus bucuria marelui succes.

Epuizată, imagini incredibile

Simona Halep a fost de nerecunoscut timp de un set și jumătate, iar Alize Cornet a condus-o pe sportiva nostră cu 6-4 și 3-1!

Vizibil afectată de temperatura ridicată, românca și-a pus mâinile în cap de mai multe ori pe durata setului secund! Simona a oferit imagini teribile, lăsând impresia că mai are puțin și se prăbușește pe teren!

Trebuie spus că Halep nu a solicitat îngrijiri medicale, în ciuda faptului că se deplasa cu mare dificultate pe teren!

Simona a trecut singură peste problemele fizice cauzate de căldură și a împins meciul în set decisiv, după o serie de cinci game-uri consecutive!

A mai rămas Sorana

Chiar dacă în actul al treilea și-a revenit din punct de vedere fizic, Alize Cornet și-a ridicat și ea nivelul, învingând-o pe sportiva noastră pentru a patra oară în circuitul de tenis profesionist.

Astfel, România a rămas cu o singură reprezentantă la Australian Open 2022: Sorana Cîrstea, cea care se duelează tot luni cu Iga Swiatek, favorita numărul 7 a competiției.

Citește și

Orban aruncă bomba în legătură cu Cîțu: ”Nu pot da cu piciorul în cineva care e căzut la pământ. Va fi schimbat”