Simona Halep a câștigat Roland Garros și pare în sfârșit împlinită și plină de voie-bună. Ea a părut în culmea fericirii la conferinţa de presă la care a participat, înaintea de startul acestei ediţii a turneului de la Wimbledon, care se desfășoară între 2-15 iulie. Cea mai bună jucătoare a lumii le-a dezvăluit jurnaliştilor care este motivul pentru care are această stare:
„Zâmbesc mult şi sunt foarte fericită să revin pe teren. Presiunea nu mai există, pentru că visul s-a împlinit.”
Totuşi, Simona a avut parte şi de un moment mai puţin obişnuit. Când reprezentantul WTA a cerut întrebările în limba română, acesta a observat că niciun reprezentant al ţării noastre nu se afla în sală.
„Am câştigat Roland Garros. Nu îi mai interesează de mine”, a reacţionat Halep, sub formă de glumă.