Wave Resort

Sensul venirii oamenilor la biserică

Românii sunt majoritatea creștini-ortodocși, la recensământul din 2011 fiind chiar 89,9% din populație, dar cu toate acestea mulți aleg să-și ascundă credința în public. Ieromonahul Iachint Vardianu de la Mănăstirea Radu Vodă explică de ce creștinii greșesc când nu se raportează corect la Dumnezeu, ci vin doar atunci când au probleme.

Sensul venirii oamenilor la biserică: ”Trebuie să ne dea curaj”

”Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Domnul nostru Iisus Hristos a acceptat să se nască din Fecioara Maria și să trăiască asemenea nouă, ca un muritor pe pământ. Cuvintele sale prin care spune că i s-a dat toată puterea și în cer, dar și pe pământ este dată Lui de către Dumnezeu Tatăl, trebuie să ne dea curaj și putere ca să înaintăm în această viață, presărată, după cum bine cunoaștem, și cu bune, dar și cu rele.

”Viața este așa cum ne-o așternem”

Viața pe care o trăim este așa cum ne-o așternem, așa cum ne-o dorim și cum ne-o pregătim. În măsura credinței prin care ne raportăm la Dumnezeu și la sfânta sa Evanghelie este de fapt binele pe care îl simțim în viață. Cu cât ne lăsăm mai mult în voia preaputernicului Dumnezeu, cu atât încercările și ispitele efemere ale acestei lumi sunt mai ușor de traversat și mai ușor de acceptat.

Acceptarea voii lui Dumnezeu în viața noastră este ceea ce ne întărește în fața ispitelor, ajutându-ne să le privim atât ca voie acceptată de Dumnezeu, dar și ca lucruri care sunt în beneficiul nostru. De câte ori nu ne-am supărat pe Dumnezeu? De câte ori nu am spus că suntem în pragul disperării?

De câte ori nu am spus că relele care ni se întâmplă și care vin în valuri peste noi, ne sufocă și ne doboară la pământ? Și trecând vremea, observăm că lucrurile se schimbă. Și că harul și lucrarea lui Dumnezeu își fac mai simțită prezența în viața noastră înțelegând scopul tuturor ispitelor și suferințelor pe care le-am trăit la un moment dat al vieții noastre.

”Ar trebui să ne asemănăm lui Ștefan cel Mare și Sfânt în mărturisirea credinței în fața vrăjmașilor bisericii”

Suntem aprigi la mânie, precum odinioară Ștefan cel Mare și Sfânt. Chiar dacă ne asemănăm la mânie cu marele Ștefan, să ne asemănăm cu el și în mărturisirea credinței și în apărarea sfintei biserici a lui Hristos în fața vrăjmașilor. Chiar dacă patimile și pornirile lui vicioase le regăsim și în viața noastră, acestea nu trebuie să ne demoralizeze și să ne ducă la deznădejde sau la depresie, ci să ne determine să facem mai mult faptele iubirii și ale credinței. Și atunci numele Preasfintei Treimi se va sfinți cu adevărat. Iar cuvintele pe care le rostim aproape zilnic în rugăciunea Domnească: ”Tatăl nostru, sfințească-se numele Tău”. vor dobândi sens în viața noastră.

”Trebuie să-l arătăm pe Hristos lumii”

Numele lui Dumnezeu este Preasfânt. El are nevoie să se sfințească și prin viața noastră, pentru că noi, purtători ai numelui lui Hristos, creștini numindu-ne, să-l arătăm pe Hristos lumii, oamenilor, semenilor noștri. Și văzându-ne faptele, să slăvească și ei pe Dumnezeu. Și să nu se smintească întru noi, noi trebuie să fim acea sare a pământului, care trebuie să se păstreze proaspătă, curată. Și să săreze, să dea gust vieții și lumii acesteia în care trăim și în care trebuie să fim făclii aprinse pentru cei din jurul nostru.

Această preocupare va da sens vieții. Va da sens și eforturilor pe care le depunem. Indiferent de modul în care alegem să ne trăim viața. Fie că suntem singuri pe lume, fie că trăim într-o mănăstire sau că sunteți căsătoriți, fie că sunteți prunci, părinți sau bunici, mătuși sau unchi, din acea postură în care vă aflați, să fiți mărturisitori ai credinței.

Și oamenii văzându-vă faptele, gândirea și raportarea la ceilalți, să spună că într-adevăr, este Dumnezeu. Și că Dumnezeu își face simțită iubirea prin noi, devenind mâini iubitoare ale Preasfintei Treimi întinse către lumea care încă nu-l cunoaște pe Dumnezeu și care nu-i știe minunile și nici puterea pe care el le poate revărsa într-o clipă asupra oricărui om creștin.

În fiecare clipă în care trăim și cu fiecare respirație pe care o facem gândul trebuie să ne fie mereu înălțat la ceruri. Și mintea să o păstrăm incoruptibilă, să o păstrăm curată, să nu ne lăsăm cuprinși de valurile rele ale acestei lumi. Ci să fim stânci tari, asemenea sfântului apostol Petru, în slăbiciunile căruia Dumnezeu a ales să-și manifeste iubirea și forța.

Fără Hristos suntem nimic.

Marele apostol Petru, fără să aibă credință în puterea lui Dumnezeu, se afunda în Marea Galileii. Dar avându-l pe Hristos în față și dorind să ajungă la el, a putut chiar să calce pe apă. Și mulți alți sfinți ne oferă pilda lor de viață. Sfânta Maria Egipteanca, sfânta Teodora de la Sihla, maica noastră, sunt modele de urmare curată a lui Hristos.

Ispitele pe care noi le trăim sunt un nimic comparativ cu ce pățesc creștinii în lume. În unele părți ale lumii, în Orientul Mijlociu îndeosebi, creștinii sunt în situația de a alege între viață și moarte pentru un singur motiv – Hristos. Și cei care aleg să trăiască lepădându-se de Hristos, nu-și dau seama că întorc spatele însuși vieții. Dar cei care aleg să moară pentru Hristos dobândesc izvorul adevăratei vieți, care este Preasfânta Treime.

”Suntem fii celui Preaînalt sau nu?”

Zi de zi suntem întrebați cine suntem. În fiecare zi semenii noștri direct sau indirect ne întreabă ai cui fii suntem. Ne întreabă de ce postim, ne întreabă de ce credem, de ce ne închinăm, de ce nu dormim duminica până la amiază doar este zi de odihnă, este weekend. Este una dintre puținele zile în care ne putem odihni după 5 zile, uneori 6, de muncă. Iar noi dăm răspunsul.

Suntem fii celui Preaînalt sau nu? Credem că Hristos l-a vindecat astăzi pe orbul din naștere? Sau nu? A fost o întâmplare că el după o viață întreagă de întuneric, văzăndu-L pe Hristos a văzut și lumina lumii? Sau nu? Suntem conștienți că fiecare clipă a vieții noastre este un miracol de la Dumnezeu? Sau nu? Răspunsul la aceste întrebări le formulăm singuri și în inima și în gândul nostru, dar mai ales în modul în care ne trăim viața.

Să luăm aminte la Sfinții Părinți, la sfinții pe care îi avem zugrăviți în bisericile noastre în interior. Să le urmăm pilda vieții, să le urmăm credința și răbdarea. Să conștientizăm că încă din palmele noastre nu a curs sânge. Și că mai avem mult până vom ajunge la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Dar și că drumul este tot atât de scurt, pe cât de lung ni se pare. Este scurt pentru că din partea noastră nu trebuie decât să spunem ”Fie”. Acel minunat ”Fie” al Preasfintei Fecioara Maria trebuie să fie rostit și de noi față de voia și chemarea lui Dumnezeu.

”Fie mie după voia Ta”

”Doamne, mă chemi la tine prin tot ceea ce se petrece în viața mea. Fie mie după voia Ta.” Iar dacă suntem copleșiți de binecuvântări și de binefaceri din partea lui Dumnezeu: ”Doamne, ajută necredinței mele și fă-mă să văd în aceste miracole zi de zi prezența Ta, ca nu cumva să-Ți greșesc și să păcătuiesc față de marea Ta iubire.”

Iubiți credincioși, avem nevoie de Hristos, Împăratul Lumii. Avem nevoie să-L cunoaștem și să-i știm învățătura. Pentru asta este nevoie să citim în Sfânta Scriptură, să ne facem timp, seară de seară, zi de zi, să deschidem paginile Noului Testament și să vedem cine este Hristos. Cine este Mântuitorul meu, cui mă închin, pe cine slujesc și cum trebuie să slujesc. Și dacă veți face asta Domnul ni se va descoperi desăvârșit. Iar pacea Lui, promisă apostolilor săi, ne va umple sufletele și ne va da curaj ca să-L urmăm și să-L mărturisim în fiecare zi.

”Faptele să oglindească această credință în învierea lui Hristos”

Nu ne rușinăm de El nicio clipă, indiferent în ce circumstanțe ne-am afla. E o vorbă la noi: ”Din lucrurile mici se văd cele mari”. Din gesturile mici demonstrăm cine suntem și câtă credință avem. Să-l mărturisim pe Hristos pretutindeni. Și numele Domnului să fie mereu în mintea noastră pentru ca faptele să oglindească această credință în învierea lui Hristos.

Iubiți credincioși, noi suntem cineva! Dăm sens vieții noastre prin credința pe care o arătăm. Domnul Hristos este cel care ne împodobește, ne luminează și ne dă acea noblețe cu care trebuie să se încununeze omul, el însuși podoaba creației. Să nu ne lăsăm batjocoriți și umiliți față de nimeni. Domnul este modelul nostru. Cât a fost bătut, pălmuit, scuipat, El a întrebat: ”De ce faci asta?”

”Pentru ce faci asta?”

Și noi putem răspunde cu această întrebare: ”Pentru ce faci asta?” Să le-o spunem celor care ne disprețuiesc și ne umilesc pentru că suntem creștini. Să ne închinăm de fiecare dată când simțim. Indiferent unde ne-am afla, într-o mașină, la mall, poate pe stradă sau la birou, peste tot suntem creștini. Să nu ne rușinăm să-i salutăm pe preoți pe stradă.

Vă fac o mărturisire, am trăit experiența de a merge pe stradă și m-am întâlnit cu credincioși care vin duminică de duminică la mănăstirea Radu Vodă, și apropiindu-ne, au întors capul. Și nu ne-am salutat. M-am uitat la ei insistent, dar s-au ferit să salute. Și m-a durut. Și m-am întrebat atunci, ca și acum, care este sensul venirii acelora la biserică. Și cred că am descoperit cumva un răspuns. Faptul că ei vin la biserică strict pentru problemele lor și nu pentru mântuire. Nu-l caută pe Hristos pentru a descoperi marea iubire a Preasfintei Treimi. Și pentru a înțelege sensul vieții omului pe pământ. Ci pentru că vor lucruri mici. Și este rușinos pentru că ei vor lucruri insignifiante de la un Împărat al lumii care poate face orice, oricând, cu oricine.

Revin, ”Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ.” Noi suntem fii acestuia, care are toată puterea în cer și pe pământ. Doamne, fie și această putere cu mine, Amin”, a explicat părintele Iachint Vardianu în cateheza ținută duminică seara la Mănăstirea Radu Vodă.

Citește și:

Părintele Pimen Vlad avertizează conducătorii, dar și părinții români: ”Vine pedeapsa” Video