Se apropie ultima zi în care mai puteți contesta amenzile pentru starea de urgență! Ce trebuie să faceți

Românii au fost amendați cu vârf și cu îndesat în starea de urgență, s-au strâns peste 130 de milioane de euro la bugetul de stat din cuantumul sancțiunilor pentru cele două luni. Însuși ministrul de Interne, Marcel Vela, a apreciat că s-au făcut și abuzuri, completând apoi că banii vor fi investiți în sistemul medical.

Ceea ce este oficial e că data de 2 iunie este ultima zi în care mai puteți contesta amenzile date pentru nerespectarea restricțiilor impuse în perioada de urgență. Deși au fost declarate neconstituționale, acestea pot fi anulate doar dacă sunt contestate în instanță. Aproximativ 300.000 de români au fost amendați pe durata stării de urgență. În baza deciziei CCR, instanţa de judecată va anula procesele-verbale de contravenţie. Cei care au plătit deja amenzile își vor putea recupera banii de la stat, cu aceeaşi condiţie: să formuleze plângere contravenţională la judecătorie.

CCR a arătat, în motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, că legea nu întrunește ”exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate”, iar stabilirea contravențiilor este lăsată, în mod arbitrar, la aprecierea agentului constatator.

Citește și

Primul concert drive-in din România: Carla’s Dreams, Antonia și Inna. Care este protocolul