Se amână alegerile locale? Tot mai multe voci susțin acest lucru

Alegerile locale din România ar trebui să se desfășoare în 27 septembrie, conform calendarului comunicat de Autoritatea Electorală. Tot mai multe voci susțin însă că acest tur de scrutin ar trebui amânat, din cauza evoluției îngrijorătoare a cazurilor de Covid-19.

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, este aproape sigur că românii nu vor merge la urne la final de septembrie. “Mă uit la cifre. Lucrurile nu sunt deloc de neglijat. Mă îndoiesc profund că vom mai avea alegeri în septembrie. Eu le-am spus colegilor mei. Ce se întâmplă pe litoral este incredibil. În mai multe cazuri ar trebui retrase autorizațiile de funcționare. Nu e posibil să fie nevoie să mergi cu jandarmii peste ei ca să înțeleagă”, a declarat Rareș Bogdan la Digi24.

Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății, este și el circumspect. “Mie mi-e foarte greu să cred că dacă nu se întâmplă o schimbare importantă în următoarele săptămâni, două – trei săptămâni maxim, o schimbare importantă în abordare şi comportament, mi-e greu să cred că trendul va putea fi inversat şi alegerile pot avea loc la data de 27 septembrie. Deci mai degrabă, nu”, a comentat Rafila la Digi24.

Cei de la Uniunea Salvați România au venit cu altă variantă, și anume desfășurarea alegerilor în două zile, pe 26 și pe 27 septembrie.

No Comments Yet

Comments are closed